Italia se relaxează. Redeschide restaurantele și permite călătoriile în țară

Restaurantele din Italia se redeschid, de luni, 18 mai, prin respectarea unor norme stricte de igienă şi distanţare, iar din data de 3 iunie, autoritățile permit și călătoriile între regiuni.

După dezbateri ample privind regulile de funcţionare, Guvernul Giuseppe Conte a aprobat normele propuse de autorităţile regionale. Însă Executivul de la Roma a avertizat că "în cazul în care contagierile reîncep, toate deciziile vor fi anulate", informează SkyTG24.

La intrarea în restaurante, clienţilor le va fi măsurată temperatura corporală, care nu trebuie să depăşească nivelul de 37,5 grade Celsius.

Distanţa între clienţi trebuie să fie de cel puţin un metru, cu excepţia cazurilor în care sunt instalate separatoare din pexiglass între mese.

Localurile vor fi dezinfectate de mai multe ori pe zi şi vor avea instalate sisteme de igienizare.

În restaurantele în care clienţii stau pe scaune, este prioritar accesul persoanelor care au făcut rezervări, iar listele sunt menţinute 14 zile.

În unităţile care nu au locuri pe scaune, numărul persoanelor care intră în acelaşi timp va fi limitat.

În cazul restaurantelor care au spaţii externe (terase şi grădini), clienţii vor fi aşezaţi în primul rând în spaţiile deschise, cu respectarea distanţei de un metru.

Casele de marcat vor fi îngrădite cu separatoare. Personalul care serveşte la mese trebuie să folosească măşti de protecţie şi să îşi spele mâinile înainte de a duce alimentele.

Clienţii vor trebui să poarte măştile atunci când nu stau la mese.

Autorităţile recomandă ca localurile să fie aerisite constant, scrie zf.ro.

Pe de altă parte, din data de 3 iunie, autoritățile permit călătoriile între regiuni. Guvernul a amânat deplasările în interiorul Italiei până după ziua de 2 iunie când se sărbătorește Ziua Republicii.

Italia are 31 368 de decese înregistrate sâmbătă, 16 mai, 223 096 cazuri confirmate și 120 205 persoane vindecate, fiind pe locul al doilea în Europa după Marea Britanie.