Italia decide azi: cu sau fara fotbal?

Autoritatile sportive din Peninsula vor anunta masurile luate pentru stoparea violentei atat pe stadioane, cat si in afara acestora.

La nici un an dupa ce a fost aruncat in haos de scandalul de coruptie „Calciopoli”, fotbalul italian este din nou pe punctul de a se duce de rapa. Incidentele violente produse vineri seara, la derby-ul Siciliei dintre Catania si Palermo, soldate cu decesul unui comisar-sef, au determinat autoritatile din Peninsula sa se apuce de treaba pentru a vindeca cangrena huliganismului in „sportul-rege” din Cizma. Momentan, toate partidele de fotbal - printre care si meciul amical Italia - Romania - au fost suspendate.

Responsabilii Federatiei Italiene de Fotbal (FIGC) si cei ai Comitetului Olimpic National din Italia (CONI) s-au intalnit ieri pentru a pune la punct masurile ce trebuie luate pentru ca incidente de felul celor din Sicilia sa nu se mai produca. Dupa cateva ore de discutii, Luca Pancalli, comisarul extraordinar al FIGC, a fost evaziv in declaratii, precizand ca deciziile vor fi fi anuntate dupa funeraraliile lui Filippo Raciti, comisarul in varsta de 38 de ani ucis in timpul violentelor.

„Suspendarea campionatului este o decizie asupra careia nu ma voi pronunta decat dupa ce voi discuta cu membrii guvernului”, a mentionat Pancalli, care se va intalni astazi cu executivul. Sergio Campana, presedintele de la Sindicatul Fotbalistilor Profesionisti din Italia, propusese sambata ca in Italia sa nu se mai joace fotbal timp de un an.  

Potrivit cotidianului „La Gazzetta dello Sport” (care a anticipat, cu putine erori, si verdictele in cazul „Calciopoli”), meciurile de fotbal la toate nivelurile vor fi suspendate timp de doua saptamani, iar dupa aceea se vor disputa cu portile inchise timp de 14 zile. In plus, Catania risca sa joace toate meciurile de-acasa pe teren neutru, fara spectatori.

Cauza mortii

Hemoragie la ficat

Partida Catania - Palermo, disputata vineri, in etapa a 22-a din Serie A, s-a incheiat cu lupte de strada. Comisarul-sef Filippo Raciti a fost ranit de o petarda, el decedand la spital. Alti 71 de politisti au suferit leziuni si 21 de fani au fost arestati.  Filippo Raciti, al carui nume ar putea fi dat stadionului „Massimino” din Catania, a murit in urma unei hemoragii la ficat. Potrivit autopsiei, leziunea n-a fost provocata de o petarda, ci de un obiect contondent. Raciti va fi inmormantat astazi.

Povestea a trei generatii

Au venit special pentru Inter - Roma

Tema zilei in Italia este moartea lui Filippo Raciti (38 de ani), politistul care si-a pierdut viata vineri seara in incidentele care au urmat partidei de fotbal Catania - Palermo. Prima pagina a ziarelor si agenda politicienilor este tinuta de actele de violenta petrecute in Sicilia, in urma carora s-a decis intreruperea pe termen nelimitat a competitiilor fotbalistice interne.

Aseara urma sa aiba loc meciul de campionat dintre Inter Milano si AS Roma, formatiile care ocupa primele doua pozitii in Serie A si care urmeaza sa-si dispute, pentru a treia oara la rand, finala Cupei Italiei. Autoritatile au decis sa ia atitudine si au dat un semnal clar: un simplu joc nu trebuie si nu poate fi mai important decat viata unui om.

„Sospesa”

La stadionul „San Siro” din Milano era ieri liniste. Nimic din zarva care exista, de obicei, in preajma unui meci cu o asemenea incarcatura emotionala. La portile arenei, organizatorii au lipit afise pe care scria: „Sospesa”. Lumea a dat tarcoale stadionului, dar „tifossi” au venit doar pentru a face fotografii. Printre vizitatori s-a aflat si o familie cu reprezentanti din trei generatii diferite.

Gianluca Cabuano a tinut mortis sa asiste la marele meci de pe „San Siro”, venind, de vineri, tocmai din sudul Italiei. A gasit ieri inchise portile stadionului si a fost nevoit sa se multumeasca doar cu cateva fotografii. Indemnat de bunicul sau, Giorgio, precum si de tatal sau, Carlo, tanarul de 17 ani nascut in regiunea Cava dei Tireni nu si-a putut reprima dezamagirea ca n-a putut intra pe stadion. „Astept de un an intreg acest meci. Am venit de la  Napoli special pentru Inter - Roma. Daca ar fi fost dupa mine, n-are fi trebuit amanat jocul”, spune elevul aflat in clasa a XI-a.

Tatal i-a achitat biletul de avion

Bunicul nu regreta ca meciul nu va mai avea loc. „Eu stau aproape de stadion, dar ma duc rar la meciuri. E inacceptabil ceea ce s-a intamplat la Catania. Nu este vorba ca m-as teme pentru viata mea daca as veni la meci, dar seara se lasa frigul, iar eu am aproape 70 de ani.”

Tatal copilului este doar partial multumit. Si-a indeplinit obligatiile de parinte, facandu-i copilului un cadou, care s-a transformat insa intr-o crunta dezamagire pentru Gianluca. „Eu i-am achitat transportul dus-intors cu avionul, circa 200 de euro, si biletul de meci. Mi-am indeplinit promisiunea. I-am zis ca, daca invata bine, il las sa vada un meci al echipei sale favorite, Inter Milano. Suntem de vineri in Milano. La ora meciului ne vom plimba prin oras, iar maine (n.r. - azi) ne vom intoarce la Napoli. Imi pare rau pentru Luca.”

CONCLUZIE

„Italia va muri de democratie”

La Milano, reporterul EVZ a gasit posibile explicatii pentru explozia de violenta din Catania. Oamenii de pe strada erau socati si considera ca intreaga societate italiana e in criza. „Sa stiti ca n-are nicio legatura faptul ca incidentele s-au produs in Sicilia. Se puteau produce si in nordul tarii. Fotbalul e o refulare pentru fani, care au ocupatii marunte si nu o scot la capat cu banii”, opineaza Cristian, un vanzator de ziare.

Bijutierul Roberto (43 de ani) e convins ca a gasit  hiba: „Radacinile incidentului se afla in constiinta italienilor, care nu se mai regasesc ca popor. Italienii n-au o identitate in prezent. Tara nu e bine guvernata. Niciun guvern n-a avut grija de oameni. A fost un caz recent cu un parlamentar care s-a drogat. Alt parlamentar are patru clase primare si habar n-are sa transmita un mesaj coerent. Berlusconi a pornit in afaceri furand, Prodi - la fel. Voi l-ati avut pe Ceausescu, care v-a distrus, ca popor. Italia va fi prima tara care va muri de democratie! Suntem un popor disperat, chiar daca nu parem”.

Huliganism

Iadul din Sala „Lucian Grigorescu”

Handbalul romanesc a fost sambata seara scena unor confruntari violente intre suporterii echipelor Dinamo si Steaua. Din cauza manifestarilor huliganice, derby-ul masculin dintre cele doua formatii a fost amanat, constituindu-se intr-o nedorita premiera pentru handbalul din Romania. In Sala „Lucian Grigorescu” din Bucuresti, aproximativ 500 de fani dinamovisti si stelisti au rabufnit. Injuraturile si trivialitatile obisnuite au fost urmate de o „ploaie” de petarde si fumigene, astfel ca handbalistii stelisti au fugit speriati la vestiare! Isteria din tribune a fost oprita dupa aproape o ora. Aproximativ 200 de jandarmi au facut uz de gaze lacrimogene pentru a calma spiritele, cele doua galerii fiind evacuate, pe rand, din sala. (Dorin Focseneanu)

Pierderi financiare

O etapa anulata ­ 9 milioane de euro

Manifestarile huliganice din Catania vor afecta puternic gruparile din „Il Calcio”. Italienii au calculat deja pierderile financiare ale echipelor: noua milioane de euro pentru fiecare runda anulata! Din aceasta suma, 3,1 milioane de euro ar fi provenit din vanzarea biletelor de meci, iar 5,9 milioane de euro din drepturile de televizare.

O alta lovitura de gratie data tarii de violentele din Catania ar putea s-o reprezinte retragerea candidaturii Italiei pentru gazduirea Campionatului European de fotbal din 2012. Totusi, Gianni Petrucci, presedintele Comitetului Olimpic National Italian, refuza sa creada asa ceva: „Nu e cazul sa facem demagogie”. (Dorin Focseneanu)