Timp de un secol, imobilul şi-a schimbat deseori destinaţia, după cum au fost vremurile.
Cea mai frumoasă clădire din centrul Timişoarei, Palatul Széchényi (construit în perioada 1900- 1914), a devenit, după un secol de existenţă, un exponent al economiei de piaţă. Celebrul restaurant cu autoservire „Expres“, de după naţionalizarea comunistă, a ajuns, în capitalismul post-revoluţionar, sediu de bancă, cu gardian înarmat la intrare, camere de luat vederi, seif şi oferte de credite cu dobândă atractivă.
Situat la capătul Corsoului, pe colţ, cu deschidere spre cele mai importante cartiere ale secolului trecut - Iosefin şi Elisabetin -, Palatul Széchényi are una dintre cele mai interesante poveşti. A fost construit între 1900 şi 1914 de Societatea pe acţiuni Széchényi ca o casă cu birouri şi magazine la parter, după planurile arhitectului László Székely.
În 1914, parterul a fost modificat pentru a se face loc mai multor firme. În timpul Revoluţiei din Decembrie 1989, de la o fereastră a clădirii au fost filmate scenele petrecute în faţa Catedralei. Astăzi, parterul găzduieşte numeroase magazine, precum şi Galeriile Helios.
Clădirea îmbină elemente de Artă 1900 - modul de rezolvare a colţului, surmontat de un turn, balcoanele continue cu parapeţi de lemn, reliefurile decorative de factură simbolistă - cu trimiteri clasiciste - frontoanele supradimensionate de deasupra logiilor -, într-o compoziţie riguroasă şi simetrică în strânsă legătură cu Secessionismul vienez. Tacâmurile, găurite preventiv
În ciuda monumentului de arhitectură pe care-l reprezintă palatul, acesta a rămas în memoria colectivă a timişorenilor ca locul unde se găsea celebra autoservire „Expres“, un restaurant popular în care au luat masa în picioare atât profesori universitari, politicieni, ingineri, cât şi artişti, muncitori.
„Cine poate uita «Expresul»? Era un loc absolut fenomenal. Nu de puţine ori mâncam acolo. Aveau nişte chifteluţe foarte, foarte bune, iar în vremurile bune, chiar şi citro. La final, serveai chifle rotunde“, îşi aminteşte Otilia Reja.
Scriitorul Daniel Vighi locuia chiar în apropierea palatului şi îşi aminteşte mirosul de mâncare gătită ce venea din local. „Era un loc foarte popular. Mi s-a spus că este mult mai de soi decât un local similar din Craiova, unde au trebuit să lege tacâmurile cu lanţuri de masă, ca să nu fie furate. La noi, tacâmurile erau doar găurite, preventiv. Cine ar fi avut nevoie de o lingură de aluminiu cu gaură în ea?!“.
Istoricul şi criticul de artă Ioan Szekernyes povesteşte că, de la început, clădirea a avut spaţiul central de la parter prevăzut ca un local. Dacă înainte de războaie, până la naţionalizare, acolo a funcţionat un bistro elegant, după naţionalizare s-a transformat în popularul „Expres“. I se spunea şi i se mai spune şi acum, de către cei care l-au frecventat, „împinge tava“.
Criza a schimbat destinaţia imobilului
La Revoluţie, localul s-a închis. Din clădire, Victor Popa a filmat evenimentele din faţa Catedralei. Filma în oglindă, cu fereastra deschisă, de teamă să nu fie împuşcat. Imaginile stocate atunci sunt celebre. Ulterior, spaţiul de alimentaţie publică s-a privatizat, urmându-şi istoria, aşa cum s-a întâmplat cu toate magazinele sau restaurantele din ţară. Rând pe rând, în local şi-au făcut apariţia diverse magazine, care i-au schimbat profilul. Primele televizoare cu „ecran plat“ şi apoi primele plasme sau LCD-uri s-au vândut în Timişoara exact pe locul fostului „împinge tava“. Aici au funcţionat, ani la rând, Altex, apoi Flamingo, Flanco şi, în final, Domo, toate magazine de electronice şi electrocasnice.
Anul trecut, odată cu primele semnale ale crizei financiare, spaţiului i-a fost schimbată brusc destinaţia. „Într-o economie de piaţă rămâne în viaţă cel mai activ jucător. Băncile îşi permit“, explică Cornel Petroman, profesor şi coautor al manualului de istorie a Timişoarei.
Într-un fel, s-a întâmplat ceea ce vedem aproape la fiecare colţ: alimentara de unde cumpăram în comunism iaurt în borcane de sticlă sau aprozarul cu legume proaspete au devenit filiale BRD, BCR, Raiffeisen şi aşa mai departe. Pe frontonul intrării în fostul „Expres“ tronează firma luminoasă roz intens pe fond alb a filialei Millennium Bank.
Timişorenii, legaţi de istoria clădirii
Hermina Cristescu, managerul centrului financiar al Millennium Bank din Piaţa Victoriei, îşi aminteşte că în copilărie venea la „Expres“ cu sora ei.
„Eram destul de mică, dar intram cu multă plăcere în fostul «Expres», împreună cu sora mea mai mare, şi mâncam din minunăţiile de acolo. Cel mai mult îmi plăcea să beau lapte bătut în timp ce priveam la trecătorii din piaţă.
Mă simţeam la înălţime. Acum, îmi dau seama cum trece vremea şi nici nu m-aş fi gândit vreodată că voi simţi aceeaşi plăcere să fiu în această situaţie, aproape de acelaşi geam, privind spre Piaţă - şi peste 20 de ani. Acum suntem într-un mileniu nou, dar aceiaşi oameni, în acelaşi loc. Acum mă simt şi mai bine în acelaşi loc de odinioară“.
MENIU
Mâncare „ca la mama acasă“
„Era un adevărat ritual să intri la «împinge tava», chiar dacă aici aveai comeseni de la profesori universitari la cerşetori, toată lumea se conforma şi era foarte curat“, îşi aminteşte Daria S., plasticiană, acum trecută de prima tinereţe. Cu ani în urmă frecventa localul, fiind o fană declarată a plăcintei cu brânză dulce, preparată de bucătăresele lui. „Intrai, luai din stivă o tavă de plastic de o culoare incertă, apoi o împingeai pe culoarul de inox în dreptul vitrinelor cu mâncare. Primele erau salatele şi deserturile, urma felul doi, apoi supele sau ciorbele şi, la final, celebrele chifle rotunde. Meniul anilor ’60-’90 la „Expresul“ din centrul Timişoarei cuprindea mâncare „ca la mama acasă“, fără fineţuri: supă à la grec, tocăniţă, mămăligă cu brânză, ouă umplute, prăjituri gen poale-n brâu sau altele tradiţionale. Localul era celebru pentru ceea ce aveau să descopere şi să practice cu succes firmele de catering actuale: salata de boeuf învelită în şuncă de praga. Un adevărat răsfăţ gustativ pentru perioada anilor ’80, în care mâncarea era raţionalizată.
ARTĂ GRAFICĂ
Pereţii, împodobiţi cu portrete lucrate în cărbune
Iulius Podlipny, artist plastic cu o bogată activitate artistică şi pedagogică desfăşurată în Timişoara în perioada 1926-1991, a fost primul plastician care a expus în clădirea fostului „Expres“.
Era cu aproximaţie la începutul anilor ’30. Podlipny era angajat al cinematografului oraşului pentru a picta, pe panouri-gigant, reclame ale filmelor cu Tarzan interpretat de Johnny Weissmuller. Unele erau aşezate în permanenţă peste drum de Palatul Széchényi.
Într-o zi, patronul locului i-a propus să umple pereţii cu lucrările sale, ceea ce s-a şi întâmplat. Astfel, au apărut zeci de portrete, multe lucrate în cărbune, reprezentând feţe de cerşetori, schilozi, nebuni.
Artistul, povestesc bătrânii breslei, stătea în faţa intrării şi sufla într-o trompetă ca să atragă vizitatori, strigând din când în când: „Intraţi, e pe gratis!“. Primul şi unicul client al acelei expoziţii a fost unul dintre directorii fostei întreprinderi Ilsa. A ales câteva portrete, le-a plătit şi l-a rugat pe tânărul artist să le împacheteze bine: „Nu le pun pe pereţi, dar sper să valoreze ceva mai târziu“. Nimeni nu ştie unde au ajuns operele. Locatar celebru
Plasticianul, cunoscut în lumea întreagă drept Andre François şi asimilat ca francez, a locuit, e drept, pentru scurt timp, în Palatul Széchényi. Pictor, sculptor, grafician, este cunoscut mai ales ca un mare ilustrator. A desenat coperţile unor importante reviste englezeşti, franţuzeşti, elveţiene, americane şi a ilustrat cărţile unor autori celebri precum Jacques Prévert sau François David.
INTERVIU
„Este un spaţiu în care se simte pulsul oraşului“
Hermina Cristescu, managerul Centrului Financiar al Millennium Bank din Piaţa Victoriei, este foarte legată de această clădire. Lucrează acum chiar pe locul unde în copilărie venea să privească, în linişte, forfota din centrul oraşului.
EVZ: Cum vă simţiţi lucrând în acest loc? Hermina Cristescu: Eu şi colegii mei? Excelent! Iar clienţii noştri sunt la fel de încântaţi. Este un spaţiu generos, luminos, primitor şi cald, dar în care se simte pulsul unui oraşîn continuă agitaţie, pentru că este amplasat exact în inima urbei. Înainte de Revoluţie, aţi intrat vreodată în fostul „Expres“? Pe vremea aceea eram destul de mică, dar îmi amintesc că intram cu multă plăcere în fostul „Expres“, împreună cu sora mea mai mare, şi mâncam din minunăţiile de acolo. Cel mai mult îmi plăcea să mă urc pe acele scaune înalte, aşezate lângă fereastră, şi să beau lapte bătut privind la trecătorii din piaţă. Mă simţeam „la înălţime“. Am multe amintiri plăcute legate de acest loc şi probabil că mulţi timişoreni vorbesc cu aceeaşi nostalgie despre acest loc. Cum vedeţi , ca finanţist, în ideea economiei de piaţă, versatilitatea acestui spaţiu? Acum, totul este în mişcare şi cred că nu mai miră pe nimeni rapiditatea trecerii timpului. Timpul însuşi înseamnă schimbare! Într-adevăr, utilitatea spa- ţiului este cu totul alta acum şi cred că am reuşit, prin prezenţa noastră, a Millennium Bank, în acest loc, să menţinem utilitatea spaţiului. Ce amenajări s-au făcut pentru funcţionarea băncii? Millennium Bank a făcut toate dotările de securitate pentru ca spaţiul să fie adecvat destinaţiei de acum. De asemenea, spaţiul a fost amenajat pentru a reprezenta adecvat marca şi spiritul Millennium Bank. De exemplu, în ceea ce priveşte ghişeul de lucru, aş spune că avem un concept inovator de servicii - pe lângă cele oferite prin intermediul celor trei angajaţi de la ghişeu, pentru operaţiuni de rutină, clienţii noştri au posibilitatea să utilizeze canalele moderne şi rapide - ATM-uri, Internet Banking şi Call Center.