În 1909 a intrat în vigoare legea privind înfiinţarea Societăţii comunale pentru construirea şi exploatarea tramvaielor în Capitală. Autobuze Chevrolet, care arătau mai degrabă ca maşinile de epocă, transportau bucureştenii în anii ’20.
Tramvaiul electric a fost introdus în Bucuresti în 1894 (iar în lume în 1883 - Austria şi Anglia), potrivit informațiilor postate pe pagina de internet al Muzeului Tehnic ”Prof.ing. Dimitrie Leonida”. Pe de altă parte, tramvaiele trase de cai au fost retrase abia în 1929, potrivit wikipedia.org. Pe străzile Capitalei au circulat autobuze Skoda, Chevrolet şi Ikarus. Intrate în istorie, Regia de transport în Comun Bucureşti le-a pus pe vederi şi le va scoate la vânzare pentru nostalgici şi pentru cei care vor să-şi aducă aminte de vechiul oraş. Istoria tramvaielor electrice 1909 – Legea pentru infiintarea Societatii comunale pentru constructiunea si exploatarea tramvaielor in orasul Bucuresti. 1912 – Se dau in folosinta tramvaiele electrice, care functioneaza paralelel cu cele cu cai. 1925 – Ia fiinta primul laborator de psihologie experimentala aplicata in Romania 1926 – Infiintarea traseului de autobuze pe ruta Bariera Calarasi – Sf.Gheorghe – Bufet. 1929 – Inceteaza circulatia tramvaielor cu cai 1935 – Societatea obtine exclusivitatea transportului in comun cu tramvaie si autobuze pentru Bucuresti si comunele subordonate. 1948 – Prin actul nationalizarii, societatea se transforma in Intreprinderea de Transport Bucuresti, intreprindere de stat. 1949 – Prima linie de troleibuz. 1951 – Se da in folosinta vagonul de mare capacitate pe 4 osii realizat in Atelierele ITB. E vorba de tramvaiul Festival/V(9)51 1955 – Se realizeaza in atelierele ITB prototipul troleibuzului articulat. 1963 – Ia fiinta dispeceratul central de circulatie. 1965 – Se dezvolta sistemul energetic ITB si constructia primelor substatii cu redresoare cu siliciu. 1971 – Se da in exploatare vagonul dublu articulat V3A, fabricat in atelierele ITB. 1977 – Se realizeaza noul model de cale de rulare pentru tramvaie, cu sina inglobata in dale de beton. 1981 – Circula primul tren urban cu capacitate de 600 de calatori pe traseul Sf. Vineri – Platforma chimica Dudesti. 1983 – Realizarea primei linii de tramvai peste Podul Grant si a vagonului cu 2 posturi de comanda si usi pe ambele parti. 1983 – Microdispeceratul automat pentru controlul intrarii si iesirii vehiculelor, la autobaza Titan. 1965 – Se da in functiune o linie de autobuze la care s-a aplicat sistemul automat de supraveghere si dirijare a traficului, asistat de calculator.