X

Istoria nebuniei la români. De la schitul Malamuc la Mănăstirea Mărcuța.

Autor: EvenimentulIstoric / Data publicarii: 25-04-2019 16:04

Istoria nebuniei la români. Cum a apărut termenul de balamuc sau cum a devenit acesta sinonim cu Mărcuța, aflăm din studiul izvoarelor istorice.

"Înainte vreme, la noi, ca şi în Europa Occidentală, nebunii erau socotiţi ca oameni în care sălăşluieşte diavolul. De aici şi numele ce li s-a dat la noi, numele de îndrăciţi. Plecând de la aceste idei, occidentalii civilizaţi îi chinuiau în mod îngrozitor pe nebuni, chipurile să scoată dracii din ei. La noi, pentru că eram oameni mai puţin civilizaţi, în schimb mai omenoşi şi mai temători de Dumnezeu, nebunii erau trimişi la mănăstiri, unde erau izolaţi şi supuşi rugăciunilor.” Asta scria doctorul P. Gh. Samarian la începutul secolului XIX.

La începutul secolului al XIX-lea, într-un document citim că, „mitropolia Bucureştiului avea un frumos metoh al ei, departe de oraş, pe malul râului Prahova, de-i spunea Malamuc, şi acolo trimitea pe unii dintre acei bolnavi smintiţi”. 

Originea „balamucului”

La Malamuc pare-se că existau toate cele necesare tratării bolnavilor după metodele specifice epocii. În acest scop, Biserica, i-a mai adăugat Malamucului, odată cu trecerea anilor, şi alte dependinţe. 

În aceste condiţii, Mitropolia a decis ca, provizoriu, alienaţii să fie internaţi la Schitul Malamuc sau Balamuci, vestit ca loc de vindecare pentru cei care "balamuţeau" (aiurau). De la numele acestui schit a apărut în limba română cuvântul "balamuc".

Mutarea ospiciului și Eminescu

Depărtarea de Bucureşti a făcut însă ca spitalul de nebuni să fie mutat în apropiere de Capitală la mănăstirea Mărcuţa căreia oamenii îi spuneau „Casa smintiţilor”. 

Până la 1846, bolnavii de la Malamuc ajunseseră la Mărcuţa, loc în care s-a aflat internat şi Mihai Eminescu. 


Citește articolul integral, GRATUIT, pe Evenimentulistoric.ro


În numărul 15 al Evenimentului Istoric puteți citi multe materiale interesante: