"Isteria"Apple cuprinde întreaga planetă

Apple va vinde în trimestrul trei al acestui an fiscal, adică până la 30 septembrie, peste 5 milioane de telefoane iPhone 3G şi în jur de 3 milioane de computere Mac, estimează analişti citaţi de site-ul "TGDaily.com".

Ultimele date furnizate de compania de cercetare Gartner arată că Apple este în acest moment cel de-al treilea mare vendor de computere din SUA, după Dell şi HP. Mai mult, pe Wall Street capitalizarea companiei se apropie de cea a Google. „Apple vinde 95 de telefoane pe zi în fiecare din cele 188 de magazine proprii pe care le are în lume“, spune Gene Munster, analist la Banca de investiţii Piper Jaffray.

Deşi modelul de marketing folosit de companie pare să fie un imens succes, există şi voci care susţin că această creştere rapidă s-ar putea întoarce împotriva Apple. Cu cât mai mulţi oameni vor avea contact cu produsele sale, Apple va trebui să se confrunte cu o mulţime de plângeri legate de „găurile“ de securitate pe care le au unele dintre produse. Este vorba de vulnerabilităţi ale sistemului de operare Mac OS X Leopard şi de softul iPhone. Steve Jobs, omul care a revigorat Apple În acest moment, compania din Cupertino, California, pare să nu fie perturbată absolut deloc de problemele de pe pieţele financiare mondiale. Apple a evoluat de la un jucător de nişă la un „mamut“ ce pare de neoprit. Este greu de crezut azi că, în urmă cu 10 ani, Apple se confrunta cu probleme foarte dificile. Reîntoarcerea lui Steve Jobs în fruntea companiei a schimbat lucrurile. Acesta a ales o abordare total diferită.

Parteneriatul încheiat cu Intel a însemnat procesoare mai performante pentru computerele Mac, a fost lansat sistemul de operare Mac OS X Leopard, foarte atrăgător şi simplu de utilizat, preţurile au scăzut şi noi produse şi-au făcut loc în portofoliu. Apple a beneficiat, de asemenea, de un ajutor nesperat din partea rivalei Microsoft. Lipsa de satisfacţie a utilizatorilor de PC-uri, generată de folosirea Windows Vista, i-a determinat pe mulţi să treacă pe Mac-uri sau să se întoarcă la vechiul sistem de operare - Windows XP.