Israel, fara Sef de Stat Major

Israel, fara Sef de Stat Major

Seful Statului Major israelian, generalul Dan Halutz, si-a anuntat demisia.

Seful statului major israelian, generalul Dan Halutz, si-a prezentat marti seara demisia, in urma esecurilor inregistrate in razboiul din Liban, a anuntat postul public de radio israelian, citat de AFP.

Generalul Halutz i-a trimis scrisoarea de demisie ministrului Apararii, Amir Peretz.

Premierul Ehud Olmert a incercat la randul sau, fara succes insa, sa-l convinga pe Halutz sa-si amane demisia, pentru a astepta concluziile unei comisii de ancheta privind esecurile razboiului din Liban, din vara lui 2006, a adaugat postul de radio. Concluziile acestei comisii vor fi facute publice in cursul lunii viitoare.

Dan Halutz este primul oficial de rang inalt care a renuntat la functie de la razboi pana in prezent, in timp ce presiunile exercitate de opinia publica pentru a obtine demisia premierului Ehud Olmert si a ministrului Apararii, Amir Peretz, considerati responsabili, potrivit tuturor sondajelor, de esecurile inregistrate de armata israeliana in confruntarea cu militiile siite ale Hezbollah, continua.

Seful adjunct al Statului Major, generalul Moshe Kaplinsky, a fost desemnat sa asigure interimatul la conducerea armatei.

"Conceptia privind responsabilitatea sa" este cea care l-a determinat sa renunte la functie, explica Halutz in scrisoarea de demisie, adresata lui Olmert si Peretz. "Mi-am atins obiectivul pe care mi-l stabilisem pentru sfarsitul razboiului din Liban, care consta in studierea si apoi invatarea unor lectii cu privire la ceea ce s-a intamplat. Consider, in aceste conditii, ca este de datoria mea sa renunt imediat la functie", a subliniat generalul Halutz.

Halutz, precum si Olmert si Peretz au fost aspru criticati de presa si opinia publica, in urma operatiunilor conduse impotriva gruparii Hezbollah.

Armata israeliana nu a reusit, in timpul ofensivei lansate in perioada 12 iulie-14 august, sa impiedice tirurile de rachete lansate asupra partii de nord a statului evreu, contrar asigurarilor date de responsabilii militari si politici la inceputul conflictului.

Generalul Halutz si-a justificat demisia, explicand ca intentioneaza astfel sa-si "asume responsabilitatile". Seful Statului Major rezistase pana in prezent presiunilor, apreciind ca o demisie ar constitui "o solutie facila".

Zeci de mii de persoane, printre care si rezervisti, care au participat la razboiul din Liban, au manifestat totusi pentru a cere, inca de la sfarsitul conflictului, constituirea unei comisii de ancheta.

Manifestantii denuntau in special slaba pregatire a unitatilor si rezervistilor angajati in razboi, confuzia si ordinele contradictorii ale comandamentului, precum si faptul ca armata nu si-a indeplinit obiectivele, acelea de a distruge aparatul militar al Hezbollah si de a obtine eliberarea a doi militari israelieni, a caror rapire, la inceputul lui iulie, a declansat conflictul.

Guvernul votase la 17 septembrie infiintarea unei comisii guvernamentale, formata din cinci membri si prezidata de judecatorul pensionat Eliyahu Winograd, care viza deschiderea unei anchete privind ofensiva impotriva Hezbollah. Razboiul a provocat moartea a 162 de persoane in randul israelienilor, dintre care 41 de civili.

Imaginea generalului Halutz mai fusese prejudiciata si in momentul in care presa dezvaluise ca acesta efectuase o serie de operatiuni bursiere cu cateva ore inainte de declansarea razboului, pe fondul previziunilor unei scaderi a cursului.

Generalul Halutz, in varsta de 58 de ani, este primul aviator care a ajuns in varful ierarhiei militare la 1 iunie 2005, dupa ce urcase toate treptele, de la varsta de 18 ani.

El fusese considerat atunci drept cea mai apta persoana care putea face fata amenintarii nucleare din partea Iranului, fapt care continua sa ingrijoreze liderii israelieni, deopotriva civili si militari.

O serie de analisti i-au reprosat totusi ca a supraestimat capacitatile armatei aerului, care si-a multiplicat raidurile in Liban, menite sa "distruga" aparatul militar al Hezbollah, fara succes insa, in timp ce unitatile de infanterie si cele blindate, slab instruite si ducand lipsa de echipament, au fost neglijate, fapt care a dus la inregistrarea a numeroase esecuri.

Ne puteți urmări și pe Google News