Nordicii au provocat una dintre marile surprize din fotbal, după ce au eliminat Anglia de la turneul final
Fazele eliminatorii ale Campionatului Euro pean din Franța a scăpat cât de cât de monotonia marilor naționale de pe „Bătrânul Continent”. Feeria s-a produs luni, la Nisa, acolo unde încântătoarea națională a Islandei a răpus „leii” Angliei, cu scorul de 2-1, în „optimi”.
Scor decis în primele 20 de minute
Partida a avut un început uluitor, în care ambele echipe au marcat în primele șase minute de la fluierul de start. Englezii au deschis scorul prin Rooney (în minutul 4), iar două minute mai târziu, Sigurdsson a restabilit egalitatea. Avantajul nordicilor s-a produs în minutul 18, atunci când Sigthorsson a marcat după o greșeală de începător a portarului Joe Hart. Este una dintre cele mai mari surprize din istoria fotbalului.
După acest succes, nordicii au demonstrat că nu întâmplător au terminat pe prima poziție în grupele preliminare, după un parcurs emblematic în fața Turciei, Cehiei sau a Olandei. Acum, Islanda, debutantă la un Campionat European, a obținut din inimă calificarea în „sferturi”.
În ciuda rezultatelor înregistrate la Euro 2016, „vikingii” nu au impresionat la capitolul statistică, având cea mai mică medie a posesiei, dar și cele mai puține pase reușite.
În „sferturi”, Islanda va lupta pentru un loc în semifinale cu Franța, duminică, de la ora 22.00
Astfel, Islanda i-a provocat Angliei un nou „brexit”, care se pare că este mai dureros pe plan fotbalistic.
Hogdson n-a suportat eșecul de la Nisa
După o evoluție lamentabilă la Nisa, Anglia a părăsit prematur turneul final din Hexagon. La scurt timp după rușinea suferită în fața Islandei, selecționerul Roy Hogdson și-a anunțat demisia. Contractul lui Hodgson expira oricum la finalul Euro 2016, iar acum Federația engleză de fotbal (FA) este pusă pe jar pentru a resuscita naționala. Însă, a apărut varianta Gareth Southgate, actualul selecționer al Angliei U21. Înfrângerea de luni va fi ca o rană nevindecată pentru întreaga suflare fotbalistică din Anglia. Selecționata Albionului rămânând, astfel, fără un duel câștigat în fazele eliminatorii în ultimul deceniu!
Revenind la „Minunea nordică”, reprezentativa Islandei va înfrunta, mai departe, un alt „colos” din Europa. Duminică, de la ora 22.00 (în direct la Pro TV și Dolce Sport 1), nordicii vor înfrunta Franța.
Naționala Angliei, aspru criticată de presa din Marea Britanie
Înfrângerea cu Islanda i-a determinat pe jurnaliștii din Regatul Unit să pună la zid reprezentativa din Albion. Cele mai importante publicații engleze au reacționat dur la adresa „leilor”. „Este fără îndoială înfrângerea cea mai stânjenitoare în 114 de istorie a echipei naționale” (The Times), „Idioții s-au împiedicat în fața Islandei” (The Sun), „AFARĂ DIN EUROPA - DIN NOU. Umilința supremă: Anglia, eliminată de la Euro 2016 de plevușca Islanda, o țară de mărimea orașului Leicester, într-unul dintre cele mai mari șocuri din istorie” (Daily Mail).