Isărescu: România a trecut prin primul ciclu capitalist

Cu această recesiune, România încheiat primul ciclu al unei economii de tip capitalist, după anii de comunism, a declarat Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), la forumul economic Consiliul de Cooperare al Golfului – România, organizat de Forum Invest.

"Trebuie să învăţăm ceva din această recesiune mai lungă. Este primul ciclu de tip capitalist îndeplinit în România, după anii de comunism", a afirmat şeful băncii centrale.

El a precizat că, în anii 2000-2008 România a înregistrat creştere economică, urmată de o scădere a economiei în anii 2008-2010, închizând astfel primul ciclu capitalist.

"Învăţătura pe care trebuie să o tragem este cea pe care o spuneau strămoşii latini: festina lente, grăbiţi-vă încet", a mai spus Isărescu.

Oficialul a explicat că, dacă apăsăm pe acceleraţie prea tare, adică economia are o viteză de creştere mare, "putem ajunge uşor la experienţe traumatizante, când sunt necesare corecţii".

Creşterea care urmează nu e un foc de paie În prezent, economia românească este stabilizată şi pregătită pet un nou ciclu de creştere sustenabilă, a afirmat Mugur Isărescu.

El a declarat că "suntem după doi ani de corecţie dureroasă. Criza a durat mai mult decât preconizam. Dar această corecţie majoră este sustenabilă, din datele pe care le avem".

Şeful băncii centrale a avertizat că există o probabilitate ca dezechilibrele să revină, însă aceasta este mică, dacă politicile economice vor fi cele corecte.

"Deficitul extern s-a redus de la 12-14% în 2007-2008 la 4-5% şi sperăm să rămânem în zona aceasta", a spus guvernatorul BNR.

El şi-a exprimat speranţa că va urma un ciclu lung de creştere economică şi spune că aceasta "nu este un foc de paie". "Va însemna ieşirea din cercul vicios şi intrarea într-un cerc virtuos", a explicat oficialul. 

El a explicat prelungirea recesiunii pe o perioadă de doi ani prin corecţiile de deficit. "Cartuşele s-au tras în plină expansiune economică şi când a fost nevoie de cheltuieli mai mari, aceste cartuşe n-au mai existat", a spus Isărescu.

Petrolul sub 100 dolari/baril ne va ieftini benzina În ceea ce priveşte inflaţia, guvernatorul BNR a declarat că speră ca indicatorul să se situeze sub 4% la sfârşitul anului.

"Dar majorarea de accize şi de TVA din 2010 se va reflecta şi în inflaţia din 2011", a avertizat el. Până în vara acestui an, inflaţia anuală va fi de circa 7,2%-7,5%, apoi treptat, din luna august-septembrie, va scădea sub 4% lunar, nivel la care se va menţine până la sfârşitul anului, a explicat Isărescu.

Totuşi, rămân două mari necunoscute ce pot influenţa evoluţia preţurilor: scumpirea alimentelor şi a ţiţeiului. "O continuare a creşterii preţului la ţiţei va duce la o inflaţie mai mare", a mai spus el.

Dacă petrolul va ajunge sub 100 dolari/baril, şi preţurile la combustibilii interni vor scădea, a declarat Isărescu. "Oricum, cursul dolarului nu mai este un motiv de scumpiri pentru companiile petroliere, deoarece s-a depreciat cu 7% de la începutul anului", a adăugat el.

Potrivit şefului BNR, creşterea economică ar putea depăşi 1,5% în acest an, dacă se vor face investiţii inclusiv în agricultură şi dacă absorbţia fondurilor comunitare va fi mai ridicată.