ISĂRESCU: Nu există risc de deflație. Dar creșterile de salarii anunțate sunt FOARTE MARI

România nu riscă intrarea în deflație, deși Banca Centrală estimează că inflația va rămâne în teritoriu negativ în următoarele trei trimestre, a spus astăzi Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naționale.

Acesta a explicat că riscul de deflație este exclus pentru că se înregistrează o creștere a consumului de 6%, iar până la finalul anului poate ajunge la 10%.

„Grosul acestei dezinflații, într-adevăr de tip șoc, vine nu neapărat din reducerea TVA la 19%, care nu este certă, dar nu puteam să nu o luăm în calcul. Grosul vine tot de la reducerea TVA la alimente, pentru că ponderea alimentelor în coșul de consum este foarte mare. Noi am calcula un indicator de transmisie de 60% (impactul scăderii TVA în prețuri — n. r.), dar este mult mai mare. Și perioada a fost bine aleasă, cu ofertă bogată", a explicat guvernatorul BNR.

Pe de altă parte, la o creștere de 6% a consumului, care probabil va fi de 10% până la finalul anului, nu se poate vorbi despre deflație, a mai spus guvernatorul.

„Atunci (în deflație — n. r.) se amână consumul în așteptarea scăderilor de prețuri. Pericolul nu este în scăderea prețurilor, pericolul îl constituie reducerea graduală a consumului de natură să reducă cererea și să reducă creșterea economică. Nu vedem pericol. Avem creștere de consum și avem creștere economică", a subliniat Isărescu.

Mugur Isărescu susține că ar putea apărea presiuni inflaționiste din creșterile de salarii anunțate, care sunt foarte mari.

„7% — 8% — 10% este o creștere mare și se anunță creșteri și mai mari. Cu greu poți să te gândești că ai creșteri de productivitate de 10% în actualele condiții în România. Deci, trebuie să se ducă undeva... dar vor fi ecranate de reducerea prețurilor la alimente", a subliniat guvernatorul BNR.