Isărescu susține că leul nu se va deprecia în fața euro

Guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), Mugur Isărescu a transmis vineri că nu există motive serioase pentru a vedea o depreciere a leului, cu excepția deficitului comercial. Isărescu a vorbit despre deprecierea leului în conferința despre Raportul trimestrial asupra inflației.

Deși la începutul anului 2019, estimările făcute de CFA au susținut că în acest an va crește inflația și leul se va deprecia masiv în fața euro, Isărescu susține că nu avem motive de îngrijorare și că leu nu se va deprecia în fața euro. 

„Nu avem motive serioase (referitor la deprecierea monedei naționale faţă de euro - n. r.) cu excepția deficitului comercial, dar leul este cotat pe piaţă şi influentele factorilor de pe piață sunt importante. În plus, la începutul anului, am tras un semnal de alarmă şi, fără să sperii pe nimeni, spun încă o dată: leul este convertibil în sensul că foarte mulți investitori ţin titluri de stat sau titluri în lei şi nu trebuie antagonizați, speriați, pentru că sunt sensibili. O definiție, care nu este a mea, ar fi că investitorii sunt nişte animale sperioase şi nu trebuie speriate. Noi, în ianuarie, am văzut de la o mare bancă două cuvinte care sunt... Un bancher nu trebuie să vadă aşa ceva. Eu am mai văzut la viaţa mea, în 1992, 1999: 'Sale Romania!', adică vindeți tot ce înseamnă titlu românesc. Păi, sunt vreo 20 şi ceva de miliarde de lei prin lume (...) Deci, repet, nu suntem pentru deprecierea cursului, dar să nu mă întrebați cât va fi cursul, pentru că nici eu nu ştiu. Asta o stabilește piaţa”, a spus Isărescu, conform agerpres.ro.