Unul dintre cele mai arzătoare subiecte ale momentului se referă la întrebarea „Mugur Isărescu a colaborat cu Securitatea”?
Pentru început subliniem că mult-discutata colaborare a guvernatorului BNR cu Securitatea a fost investigată de CNSAS în 2002.
La acea vreme, instituția i-a dat lui Mugur Isărescu un verdict de necolaborare, care părea să îngroape acest subiect pentru totdeauna.
Totuşi, cum de s-a ajuns la decizia din 2020, în care aceeaşi instituţie a transmis că şeful Băncii Naţionale a României a colaborat cu Securitatea?
Ziare.com relatează că „arhiva CNSAS se completează însă periodic”, iar „date și informații noi sunt primite constant de la deținătorii tradiționali de arhive”.
Astfel, „CNSAS nu a avut dreptul de a face o reverificare până anul trecut, odată cu o modificare a legii după care instituția funcționează”.
Practic, la decizia din prezent s-a ajuns în urma unei reverificări şi a unei completări cu documente în dosarul lui Mugur Isărescu de la CNSAS.
Mai departe, conform procedurii, Consiliul National Pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a sesizat Curtea de Apel București, chemata să confirme sau să infirme verdictul Colegiului.
„(…) Odată cu fiecare verificare făcută, cercetătorii CNSAS au acces la documente nou apărute în arhiva instituției, acte care ajung treptat de la alte structuri ale statului (SRI, SIE, MAI, MApN etc) care sunt deținători de arhive ale fostei Securități.
Doar anul trecut, de exemplu, SRI a trimis un camion cu documente către CNSAS, acte aparținând fostei Securități.
Astfel au ajuns cercetătorii CNSAS să aibă acum argumente pentru a-și contrazice decizia de necolaborare dată în urmă cu 18 ani în cazul lui Isărescu.
O adeverință eliberată la o anumită dată de CNSAS, prin care este atestat faptul că o persoană nu a colaborat cu Securitatea, poate fi demontată tot de CNSAS, la o nouă verificare a aceleiași persoane, făcută după doar o zi, dacă în ziua respectivă, de exemplu, în arhiva CNSAS ajung documente noi și relevante pentru acel dosar, care au aparținut fostei Securități”, au explicat, pentru ziare.com, surse CNSAS.
Astfel se explică modul în care a fost luată decizia de săptămâna trecută în cazul colaborării cu Securitatea a lui Isărescu.