Emilian Isaila este de parere ca dupa cazul Ralucai Stroescu angajatii vor avea grija sa negocieze mai atent durata programului de lucru.
Nu prea intelegeam de ce in Romania e o criza atat de profunda a fortei de munca. Cazul Ralucai Stroescu m-a lamurit. De fapt e o criza a fortei de munca neintrerupta.
In aceste zile e in curs de desfasurare o mica revolutie in ceea ce priveste relatia dintre angajat si angajatori. Ultimii sunt sub presiune pentru a gasi oameni fiindca afacerile se dezvolta, iar oameni calificati sunt din ce in ce mai putini. Angajatii isi rafineaza pretentiile si vor avea grija de-aici inainte sa negocieze mai atent durata programului de lucru.
De acest 1 Mai, printre gratare si petrecerile de la malul marii se asaza fundamentul salariilor viitoare si a consolidarilor de pe piata muncii. S-a ajuns intr-un moment de cotitura, in care angajatorii cauta oportunitati, adica vaneaza, in general, tineri fara experienta, ii califica rapid si ii arunca in focul luptei, platindu-le salarii in raport cu vechimea.
Problema e ca aceste oportunitati sunt din ce in ce mai rare, tinerii fara experienta au atatea oferte incat ajung sa-si schimbe foarte des locurile de munca, isi cresc constant pretentiile salariale si nu au timp sa invete cu adevarat cum merg lucrurile intr-un anumit domeniu sau companie.
S-ar putea ca, in aceste zile, unele dintre marile companii sa-si faca strategiile de resurse umane sa semene mai mult cu cele din Occident, unde se incearca fidelizarea angajatului prin oferirea unei comoditati materiale si a unei perspective de evolutie reala in cariera.
Pana acum, in Romania, resursa umana a contat prea putin. Oferta de forta de munca a fost intotdeauna mai mare decat cererea, iar sa lucrezi pentru o multinationala insemna un adevarat privilegiu - „noi iti innobilam CV-ul spuneau ei, deci accepti un salariu cat de cat decent, dar muncesti pe rupte”.
De mult sunt semne ca aceasta politica de personal nu mai tine, dar multe companii au continuat si continua sa se comporte ca-n anii ‘90. Generatia actuala de studenti are oportunitati de studiu si de munca la care nici macar nu putea visa un student in urma cu zece ani. Nu inteleg de ce e atata inertie in atitudinea firmelor.
Inca inainte de a se intampla tragedii precum cea a Ralucai, companiile ar fi trebuit sa investeasca mai mult in dezvoltarea si in pastrarea oamenilor. Din cate aud si eu la cei mai tineri, acestia prefera mai degraba sa lucreze pentru firme de genul Google, in care angajatii au totul la dispozitie, care pot propune un program de munca flexibil si un mediu relaxant, decat pentru companii rigide si lipsite de imaginatie, in care programul de lucru incepe la noua si nu se mai termina.
Cititi si blogul „Experimentul Budapesta”