Într-un interviu din acest an, Crin Antonescu, liderul deputaţilor liberali - care astăzi îl presează pe Tăriceanu să scuture guvernul de ciurucuri - întrebat de ce PNL a fost de acord cu învierea din morţi a lui Remeş, a răspuns că şi PD-ul are miniştri care au făcut parte din guvernarea ratată a CDR.
E adevărat, dar parcă niciunul nu a fost perceput de opinia publică drept o definiţie ambulantă a mediocrităţii. Remeş a fost în acea perioadă responsabil cu finanţele, iar în domeniul păstorit de el, haosul semăna mult cu cel din Ministerul Agriculturii de astăzi.
În zece ani, nu ştiu dacă e cineva în România care să poate să enunţe o calitate a acestuia. Să spună că vorbeşte bine, că se îmbracă elegant, că are charismă, e popular sau bun organizator. Nu poţi spune nimic. Remeş e definiţia comportamentului abulic. Din păcate, el e reprezentativ pentru clasa politică a României. Oameni fără strălucire ajung în parlament sau în poziţii-cheie din executiv fără a avea experienţă ori credibilitate, doar pentru că sunt lacheii unuia sau altuia.
Dacă vreţi să găsiţi o explicaţie a incapacităţii administrative de astăzi, dacă vreţi să găsiţi o explicaţie a problemelor din sănătate, din educaţie, a umilinţelor pe care le îndură românii în străinătate, dacă vreţi să vă explicaţi de ce simţiţi că oamenii politici nu au nicio legătură cu ce se întâmplă în viaţa dumneavoastră de zi cu zi, discuţia dintre Remeş şi Mureşan despre palincă şi caltaboşi e relevantă.
Iar celor care încearcă să abată atenţia opiniei publice de la degradanta discuţie dintre doi reprezentanţi de elită ai politicii româneşti trebuie să li se reamintească faptul că discuţiile despre etică - dacă TVR-ul a făcut bine sau nu că a difuzat caseta - nu privesc opinia publică, ci breasla.
Criza creată de dialogul „rafinat“ dintre cele două personaje a produs un cutremur. E de aşteptat să apară regrupări de forţe şi reevaluări de poziţii, dar asta contează mai puţin. Pentru oameni e din ce în ce mai clar că lucrurile au mers puţin cam departe, că trebuie schimbat ceva şi că ar trebui început cu votul uninominal.
E greu de înţeles cum niciun partid nu reuşeşte să-şi construiască un discurs adecvat preocupărilor oamenilor, cum nu reuşeşte să-şi formeze o echipă de persoane cât de cât onorabile şi pricepute şi cum nu reuşeşte nicio formaţiune să fie consecventă propriului program. Sunt curios când vor înţelege şi politicienii români că preocuparea lor nu constă în arta de a face promisiuni, ci în arta de a le împlini.