Emilian Isaila: "Donarea de organe e respinsa de opinia publica din Romania. Si are motive."
Citesti si te crucesti. In aceasta saptamana, Agentia Nationala de Transplant propunea ca prelevarea de organe de la o persoana decedata sa se faca fara a se mai cere acordul familiei. E vorba despre legiferarea sistemului acordului prezumat. In Romania este in vigoare acordul informat, prin care prelevarea se face numai cu acordul familiei.
Mi se pare absurd ca intr-o tara unde increderea in sistemul medical tinde catre zero opinia publica sa fie de acord cu o astfel de prevedere. Victor Zota, seful agentiei, se plange ca donarea de organe a scazut dramatic. Normal ca da, probabil in acelasi ritm in care s-a redus increderea in sistemul medical. Cum poti sa-i ceri unei familii sa fie de acord cu donarea de organe de la o fiinta draga decedata intr-un spital dupa ce personalul medical s-a purtat sub orice critica?
Rudele bolnavului au fost obligate sa stea numai cu mana in buzunar, au fost obligate sa suporte toate cheltuielile pentru medicamente, pansamente, perfuzii si multe altele, iar acum, dupa ce au fost jecmaniti cu nerusinare, li se cere sa fie de acord cu prelevarea de organe de la un membru al familiei care a decedat. Li se spune ca au sansa sa salveze vieti. Dar oamenii aceia se afla in fata unei dileme. Atat timp cat nu ati dat doi bani pe pacientul nostru, cum o sa-i salvati pe ceilalti?
Cred ca aceasta procedura de prelevare si transplant este mult prea evoluata pentru starea sistemului medical romanesc. La noi mor copiii de-o banala gripa, sunt bebelusi nascuti prematur care nu pot fi ajutati sa supravietuiasca, in spitale e mai multa mancatorie decat pasiune pentru profesie, iar lipsurile materiale scad calitatea serviciilor medicale. Familia unui bolnav stie foarte bine toate aceste lucruri si dupa o vreme petrecuta pe holurile prost luminate, fara niciun sprijin si fara o vorba buna, vine cineva si le cere sa fie de acord sa doneze organele celui decedat. Din aceasta cauza opinia publica va respinge acordul prezumat.
Dar mai e o problema. Cate campanii de informare a facut pana acum Agentia Nationala pentru Transplant? Sunt mai multe anunturi la mica publicitate cu „vand un rinichi” decat mesaje care cheama la solidaritate umana. Nimeni nu stie ce e cu aceasta agentie, cine o finanteaza si cu ce se ocupa, iar transplantul continua sa ramana in constiinta opiniei publice drept o „afacere care nu miroase a bine”. Sunt atatea povesti cu copii sau adulti rapiti pentru prelevarea de organe incat oamenii nu mai au incredere in nimeni.
Agentia Nationala pentru Transplant este o institutie care nu exista in spatiul dezbaterii publice, fiind la fel de anonima ca si Uniunea Filatelistilor, desi am banuiala ca ultima e mult mai influenta. Si oricat de valoros ar fi un timbru, sunt convins ca viata unui om e mult mai importanta.
Cine pierde din toata aceasta inlantuire de esecuri personale si colective? Pai chiar cei aflati in cea mai mare suferinta, inscrisi pe o lista de asteptare pentru un transplant de rinichi, de ficat, de inima sau de cornee. Oameni care mai au o sansa, dar sistemul prabusit si corupt le intoarce inca o data spatele.