Emilian Isaila: "Cand eram mic imi imaginam ca viata adultilor e una fericita, lipsita de griji."
Banuiam ca cei mari au unele probleme, dar au intotdeauna solutii si puterea sa le rezolve. Ii priveam ca pe niste magicieni care intotdeauna, in orice moment al zilei, stiu ce e bine si ce e rau. Eu, pustiul in pantaloni scurti, habar n-aveam sa fac diferenta intre cele doua notiuni.
Daca ar fi fost sa ma iau dupa maica-mea, nu numai ca nu faceam diferenta, dar eram incapabil sa fac ceva bine. „Unde se pune la cale o prostie e si el acolo”, se plangea celor ce voiau s-o asculte. Sincer, cand eram mic, aceste concepte reprezentau cea mai mica grija pentru mine.
Eram mult mai preocupat sa ating prima creanga din plopul din spatele blocului pana numarai pana la zece. Eram mult mai preocupat sa gasesc ascunzatoarea perfecta sau sa nu primesc gol in meciul pe viata si pe moarte de pe terenul plin de praf. Ma gandeam ca adultii au grija de restul, iar treburile cu mancarea, cu spalatul hainelor, cu banii de film sunt ale lor si reusesc sa le rezolve cu usurinta.
Desi mama, de cate ori imi facea morala, imi povestea ca nu e simplu sa cresti trei copii, iar cand era ea mica nu a avut nici pe jumatate din conditiile pe care le aveam eu. Povestea imi fusese repetata de atatea ori incat mesajul ei pornea spre „recycle bin”-ul creierului meu aproape in acelasi moment in care rostea cuvintele.
De multe ori sunt surprins sa descopar astazi ca, de fapt, de cele mai multe ori, ca adult esti mai neajutorat decat pustiul din copilaria mea. Imi dau seama acum, la maturitate, ca parintii nu au niciun fel de puteri magice. Ca sunt sfasiati de propriile probleme, ca poarta pe umeri o responsabilitate care, de cele mai multe ori, ii darama.
Realitatea mi-a aratat ca parintii gresesc mai des decat copiii. Ei stiu care-i binele si care-i raul, dar rateaza frecvent. Adultii sunt speriati de viitor, au cearcane pentru ca nu dorm noptile gandindu-se cum sa rezolve toate problemele unei familii, au credite de platit, locuri de munca unde li se cere sa dea tot ce au mai bun si, mai presus de toate, poarta cu ei toate regretele, emotiile si nostalgiile reusitelor si esecurilor lor. Adultii sunt doar persoane care trebuie sa dea senzatia copiilor ca stiu ce e bine si ce e rau, in timp ce ei se gandesc daca decizia pe care au luat-o ieri a fost una corecta.
Ce dor imi e de vremea in care mama avea raspunsuri la toate intrebarile mele! Ce linistit dormeam noaptea, constient ca gresisem din nou!
Cititi si blogul „Experimentul Budapesta”.
Recomandările noastre
