Ironizat din toate părțile, Liviu Pop continuă războiul cu mafia din Învățământ

După ce cu o zi înainte a acuzat mafia din jurul manualelor școlare, în jurul căreia se pare că se învârt peste 100 de milioane de euro, caracatiță ale cărei tentacule ajung până în vârful piramidei din minister, astăzi, provocat și de moțiunea prin care i se cerea demisia, profesorul de matematică din Maramureș, ajuns la cârma Educației, Liviu Pop, a răbufnit din nou

De această dată, demnitarul face o analiză la sânge a principalelor hibe din învățământul românesc. Selectăm, dintre acestea, cele mai importante!

Elevii au avut manuale din prima zi de școală

În prima zi de școală, 11 septembrie 2017, toți elevii au avut manuale pe bănci, cu excepția unor manuale pentru clasa a V-a, pentru care au fost elaborate noi programe școlare. Termenul de finalizare a programelor școlare pentru clasa a V-a a fost noiembrie 2016, dar conducerea de atunci a ministerului a prelungit termenul stabilit. Imediat după adoptarea acestor programe, în luna martie 2017, a fost lansată licitația pentru manualele școlare de clasa a V-a. Toate aceste întârzieri sunt cauzate de faptul că legea achizițiilor publice nu prevede un termen limită pentru finalizarea contestațiilor sau reluarea licitațiilor. Pentru ca elevii și cadrele didactice să nu fie afectate, conducerea MEN a decis și au fost realizate și distribuite în școli compendii introductive pentru primele săptămâni de școală, iar efectele resimțite în școli au fost benefice, în avantajul elevilor și dascălilor, deopotrivă.

Situația la zi a școlilor autorizate

Rețeaua învățământului preuniversitar este formată din 6.385 unități cu un număr de 23.853 clădiri. Dintre acestea, 19.204 au avize sanitare, 301 au avize de mediu, 13.134 au autorizații PSI, iar 1.005 au avize PSI. (…) La nivel național, unitățile școlare care funcționează fără autorizație sanitară sunt, în general, unități școlare cu efective reduse de elevi, din mediul rural, unde alimentarea cu apă și canalizarea lipsesc, sistemele de încălzire sunt improprii, nu există medic și cabinet medical școlar, centralele termice nu sunt dotate cu dispozitive de securitate, construcțiile nu sunt echipate cu mijloace de detectare, semnalizare și alarmare în caz de incendiu, etc.

Cadrele didactice au beneficiat de stagii de instruire

Abilitarea curriculară a cadrelor didactice care predau la clasa a V-a, în anul școlar 2017-2018, s-a făcut prin stagii de instruire la nivelul Caselor corpului didactic și, la începutul lunii septembrie, prin instruiri realizate de Ministerul Educației Naționale , pentru fiecare disciplină. Peste 4000 de cadre didactice și-au dezvoltat competența didactică, participând la examenul pentru acordarea gradului didactic II.

Încă de la primele ore ale dimineții, în Piața Victoriei, au început să se adune cărți FOTO: MARIUS VLAD

„Biblioteca pentru Pop” 

Zeci de oameni au adus, în cursul zilei de ieri, cărţi în Piaţa Victoriei, în cadrul evenimentului „Biblioteca pentru Pop”. Printre ele, „Ghidul leneşului”, „Cel mai iubit dintre pământeni”, „Vârsta inocenţei”, cărți de povești, manuale de Matematică şi de Limba română. Participanţii au solicitat demisia lui Liviu Pop din funcţia de ministru al Educaţiei, afirmând că vor un viitor mai bun pentru copiii lor şi exprimându-şi nemulţumirea faţă de lipsa de interes a ministrului în ceea ce priveşte problemele din învăţământ. Cei mai mulţi dintre bucureștenii care s-au perindat prin celebra piață au preferat doar să lase cărţile şi să plece, nedorind să facă vreo declarație.