Ironii la adresa lui Bădălău. „Sunt leneși și cu burtă”

Conducerea sindicatului EUROPOL i-a răspuns ironic ministrului Niculae Bădălău care a afirmat că polițiștii „iau salariu degeaba.”

Sindicaliștii spun, cu ironie, că Nicolae Bădălău are dreptate, în sensul că sutele de șefi, sprijiniți politic tocmai de colegii de partid al acestuia, promovați prin „împuterniciri” pe funcții importante la nivelul unităților de poliție, chiar au burți și sunt foarte leneși.

„Senatorul Bădălău are dreptate! Sunt leneși și cu burtă. Am asistat cu toții la reacția penibilă a unui politician/senator/ministru al României, care a refulat într-o intervenție telefonică la un post de televiziune, afirmând că polițiștii fac burtă”, „sunt leneși” și „iau salariu degeaba”.

Acum, dacă este să fim sinceri cu noi, domnul Bădălău chiar are dreptate. Sutele de șefi, sprijiniți politic tocmai de colegii de partid al acestuia, promovați prin „împuterniciri” pe funcții importante la nivelul unităților de poliție, chiar au burți și sunt foarte leneși.

Iar în susținerea acestor afirmații stă și istoricul profesional al acestor polițiști, care au stat ascunși prin birouri până acum, iar în ultimii 3 ani, pentru că au conexiunile de partid și manifestă slugărnicie față de oamenii politici, au fost recompensați cu funcții de conducere.

Iar dacă este să fim foarte corecți, printre cei mai leneși oameni din MAI, a fost chiar colega dvs, „supprefecta” Carmen Dan, care a petrecut 2 ani jumate la minister, de parcă ar fi petrecut vacanța de vară, ca atunci când era secretară de școală.

Mai avem o curiozitate, domnule Bădălău, polițiștii de azi, despre care spuneți că au „burți” i-ați comparat cu milițienii care în 1988 au fugit după dvs. pe câmp atunci când ați furat porumb?! Pentru că în aceste condiții înțelegem de ce v-a luat melancolia și ați simțit nevoia să faceți această comparație.