Irlanda. Un gin foarte tare pentru dezinfectarea mâinilor

La distileria Listoke, la nord de Dublin, alambicurile pentru distilarea ginului sunt folosite acum pentru producerea unui dezinfectant pentru mâini, cele clasice epuizându-se repede din magazine.

„De fapt, folosim aceleași ingrediente, se poate spune că este vorba de un gin foarte tare”, a explicat directorul general și co-fondatoare a distileriei din Listoke, Bronagh Conlon.  Care s-a grăbit să precizeze: „Nu recomandăm absolut deloc” consumul acestui gin.

Inițial, personalul distileriei și al acestei școli de gin din Tenure, aflată la 60 de kilometri nord de capitala irlandeză, începuse să producă, pentru uz intern, propriul gel cu 64% alcool, folosind același ienupăr ca cel folosit pentru ginul lor artizanal.

Însă, în fața propagării epidemiei cu noul coronavirus, distileria a început să vândă ginul-dezinfectant și publicului, la un preț de 10 euro sticla sau să-l doneze asociațiilor care se ocupă de persoanele fără adăpost.

Potrivit lui Bronagh Conlon , distileria a vândut, de sâmbăta trecută, 2.000 de litri adică 3.500 până la 4.000 de sticle din produsul lor, o „contribuție valoroasă în lupta împotriva virusului”.

„Este modul nostru de a ajuta”, explică Bronagh Colon (55 de ani).

Irlanda are 366 de cazuri confirmate de infecție cu Covid-19 și două decese, potrivit cifrelor oficiale ale ministerului Sănătății, publicate miercuri seara.

Dar premierul Leo Varadkar a estimat că numărul de cazuri ar putea atinge 15.000 până la sfârșitul lunii în Republica Irlanda, țară care numără aproximativ cinci milioane de locuitori.

Pub-urile, școlile și universitățile irlandeze s-au închis. Adunările de mai mult de 100 de persoane sunt de evitat, spun autoritățile, în timp ce munca la domiciliu este puternic încurajată.