În plin efort de credibilizare a guvernului Ponta, calendarul suspendării preşedintelui Băsescu fluturat de conservatorul Dan Voiculescu loveşte în imaginea USL. Tăriceanu i-a cerut lui Antonescu să-l liniştească pe dom' Profesor.
Dan Voiculescu a reuşit să-i scoată din pepeni şi pe aliaţii liberali, nu numai pe social-democratul Victor Ponta.
Liderul PNL, Crin Antonescu a avut de înfruntat, la Comitetul Naţional Executiv de ieri, reproşurile unor colegi care i-au cerut să-l pună la punct pe Voiculescu şi să nu i se mai permită să facă agenda de lucru a USL după capul său. Guvernul, condus din studioul Antenei 3
Iritarea liderilor liberali a fost provocată de anunţul lui de Voiculescu la propria televiziune: Traian Băsescu va pleca de la Cotroceni, fie demisionând, fie prin demitere. În ultimul caz, Voiculescu a fixat şi teremenul în numele USL: 60 de zile pentru demiterea şefului statului.
Prezenţa liderului PC la o întrunire a celor trei preşedinţi la sediul USL cu câteva ore înainte de anunţarea componenţei noului guvern, cât şi jocul de glezne făcut de conservatori cu susţinerea lui Leonard Orban la Afaceri Europene a pus paie pe focul liberalilor.
Conform surselor citate, tonul criticilor la adresa lui Voiculescu a fost dat în CNEx –ul PNL de fostul premier Călin Popescu Tăriceanu. El i-a cerut în şedinţă lui Antonescu să explice dacă Voiculescu avea mandat din partea USL să vorbească despre suspendare tocmai în seara anunţării noului cabinet Ponta.
De altfel, din studioul Antenei 3, Voiculescu a dat impresia că face jocurile în USL. "Dacă nu-şi dă demisia în următoarele 30 de zile, va fi suspendat în următoarele 60 de zile.(…) Avem 30 de zile până la referendum, înseamnă 90 de zile, după care vom avea alegerile prezidenţiale în acelaşi timp cu alegerile legislative, în noiembrie sau poate în octombrie", a schiţat Voiculescu planul de bătaie. Asta în timp ce Ponta pleda pentru o relaţie constituţională şi legală cu preşedintele Băsescu. Indicaţiile lui Dom Profesor către Guvern
Voiculescu a trasat şi liniile Guvernării de parcă el era la butoane, şi nu Ponta: "Demiterea lui Băsescu, luaţi banii de la milionarii cu datorii, creşterea pensiilor şi o zi pe săptămână gratuit la spitalele private".
Acompaniat şi de către alţi colegi liberali, Tăriceanu i-a cerut lui Antonescu să găsească soluţii pentru evitarea pericolui de asociere a patronului Antenelor cu USL şi cu noul guvern.
"S-a decis că această problemă nu ar trebui să ne intereseze în acest moment. Nu e prioritatea noastră. Trebuie să ne ocupăm de soluţionarea problemelor guvernării. Asta este mai mult treaba domnului Voiculescu care nu face parte din Guvern", ne-a declarat seniorul Mircea Ionescu Quintus.
"Nu este şi nu are cum să fie între obiectivele guvernului sau între temele guvernului, nici una, nici alta. Din punct de vedere politic pentru coaliţia noastră şi una şi alta, rămân teme de preocupare, rămân, o spun limpede, obiective", s-a limitat să comenteze şi Antonescu la final. Protocol UNPR-PSD, fără PNL
Liberalii l-au lăsat pe Victor Ponta să se înţeleagă singur cu UNPR în privinţa sprijinului pentru Guvern. Premierul desemnat şi Gabriel Oprea au semnat ieri un protocol PSD-UNPR pentru susţinerea Guvernului. "Acum, între noi pesediştii", comenta Ponta ironic. Greii Cabinetului USL- puncte tari, puncte slabe
Titus Corlăţean a fost nominalizat pentru Ministerul Justiţiei, deşi numele său era vehiculat pentru Externe. El a fost propulsat în politică de Adrian Năstase. Este de profesie jurist, dar are experienţă cu precădere în zona politicii externe. În noiembrie 2011, preşedintele Traian Băsescu l-a acuzat că, în calitate de preşedinte al Comisiei de politică externă din Senat, a blocat semnarea acordului de extrădare a lui Omar Hayssam din Siria, pe motiv că ţara noastră nu poate încălca embargoul diplomatic impus acestui stat. Andrei Marga, cel care va prelua conducerea Ministerului de Externe, a mai făcut parte din Guvern, dar ca ministru al Educaţiei, în Cabinetele conduse de Victor Ciorbea, Radu Vasile şi Mugur Isărescu. Deşi nu are o experienţă diplomatică, Andrei Marga este o personalitate academică de prim-rang. Eduard Hellvig, propus la ministerul Dezvoltării şi Turismului, nu este specialist în domeniu. Este doctor în ştiinţe politice. Hellvig a fost parlamentar si europarlamentar al Partidului Conservator şi a trecut, în 2008, la PNL. În formaţiunea liberală a deţinut functia de consilier personal al preşedintelui Crin Antonescu.
Dan Nica, propus la Ministerul Comunicaţiilor, a mai deţinut acest portofoliu între anii 2000-2004, în guvernul Adrian Năstase. A fost şi vicepremier şi ministru de Interne în 2009, în cabinetul Boc I, revocarea sa din funcţie având drept consecinţă plecarea PSD din Guvern. Dan Nica are de rezolvat o serie de probleme cu justiţia. El este anchetat de DNA în cazul înstrăinării unui teren al Poştei Române. A fost acuzat de Traian Băsescu de faptul că a folosit serviciul secret al Ministerului de Interne în interes de partid, la dispoziţia lui Marian Vanghelie. MINIŞTRII GUVERNULUI PONTA CU PROBLEME LA DOSAR
Corina Dumitrescu, noul ministru al Educaţiei, este unul dintre beneficiarii legii care permite ca, la desfiinţarea unei universităţi particulare, patrimoniul să treacă integral în proprietatea fondatorilor.
Ea este fondatoarea Universităţii "Dimitrie Cantemir", iar legea a fost promovată în Parlament de Petru Filip şi Cătălin Croitoru, care îi sunt colegi la universitate şi sunt colegi în PSD cu soţul ei.
Este în proces cu ministerul pe care îl va conduce, după ce, în calitate de preşedinte al Consiliului Director al Asociaţiei Universităţilor Particulare din România, a contestat modul în care s-au clasificat universităţile particulare.
În CV-ul său se declară pricepută la "înnot" şi scrie că a studiat la Universitatea "Standford" (corect Stanford).
INTERDICŢIE DE A OCUPA FUNCŢII PUBLICE
Decizia este rezultatul unei verificări a ANI, care a stabilit că acesta a fost incompatibil între 2007 şi 2009.
În acest sens s-a pronunţat şi Curtea Constituţională. Alistar susţine contrariul, în sensul că hotărârea judecătorilor constituţionali, din ianuarie 2011, se referă doar la numirea sa "ratată" în cadrul CSM ca reprezentant al societăţii civile şi că nu este incompatibil.
Victor Ponta a anunţat că va "studia documentele".
DIRECTOR DE TEATRU, ACUZAT DE ABUZ
Mircea Diaconu, propus pentru funcţia de ministru al Culturii, nu a pomenit de problemele cu Parchetul şi nu l-a anunţat pe Ponta că împotriva sa a început urmărirea penală sub acuzaţia de abuz în serviciu.
Dosarul este aproape finalizat. Diaconu a favorizat numirea soţiei sale în funcţia de regizor în cadrul Teatrului Nottara.
În 2007, soţia a cerut conducerii teatrului, reprezentată de soţ, să participe la un concurs pentru regizor. A primit acceptul şi din calitate de şef al comisiei de examinare i-a acordat notă maximă. Diaconu a fost declarat incompatibil de ANI, după ce a ocupat mai mult timp funcţia de senator şi pe cea de director de teatru.
A pierdut în primă instanţă, următorul termen fiind stabilit luna viitoare.
UN MINISTRU LA DISPOZIŢIA LUI "FELIX"
Propus pentru fotoliul de la Agricultură, Daniel Constantin are toate şansele să împărtăşească soarta lui Codruţ Şereş.
În scurta perioadă în care a fost ministru al Economiei, Şereş s-a ales cu două dosare penale şi acuzaţii de subminarea economiei naţionale şi trădare. Există suspiciunea că numirea în funcţia de ministru s-a făcut pentru a servi interesele lui Dan Voiculescu.
Pe de o parte, Ministerul Agriculturii este parte civilă cu 60 milioane de euro în dosarul privatizării ICA, proces în care "Felix" este inculpat.
Potrivit presei, firme controlate de Voiculescu au exploatat mii de hectare de teren agricol fără titlu valabil, teren aflat în administrarea Agenţiei Domeniilor Statului, structură din subordinea Ministerului Agriculturii.
IMOBILIARE SUSPECTE ŞI CONTRACTE CU STATUL
În perioada 2008-2012, firma deţinută de Viorica Dobriţoiu, soţia ministrului, a câştigat contracte cu Compania de Drumuri (CNADNR) în valoare totală de 10 milioane de euro.
La rândul său, Dumitru Samson, fiul Vioricăi Dobriţoiu, a avut un contract de 1,5 milioane de euro cu Autoritatea Naţională pentru Turism pentru realizarea a cinci clipuri de promovare, care nu au corespuns calitativ.
Samson a deţinut şi clubul "Elements" din Herăstrău, demolat în 2011 pentru că fusese construit ilegal
IMPLICAT ÎNTR-UN ATAC ASUPRA LEULUI
Lucian Isar, desemnat pentru postul de ministru delegat pentru relaţia cu mediul de afaceri, a fost unul dintre şefii de trezorerii bancari implicaţi în aşa-numitul "atac speculativ" asupra leului, de la sfârşitul lui 2008.
La presiunile BNR, lui Lucian Isar i-a fost desfiinţată funcţia de vicepreşedinte de la Bancpost şi a fost mutat pe un post în divizia de clienţi corporate, pe care l-a părăsit în cele din urmă în ianuarie anul acesta.
Isar e fost olimpic la matematică, are studii de matematică la UB şi de finanţe-bănci la ASE, master în matematici financiare la Oxford, MBA la University of Chicago şi programe avansate la Harvard, dar şi la Colegiul de Apărare, respectiv Academia de Informaţii.
CERCETAT DE PROCURORI ŞI AVERE CONTROVERSATĂ
Ovidiu Silaghi,
Audiat în 2008 la DNA în dosarul lichidării judiciare a societăţii Samobil SA, o fabrică de mobilă din Satu Mare, Silaghi a scăpat basma curată.
Un mare semn de întrebare reprezintă averea sa.
Două terenuri intravilane în Satu Mare, un apartament în aceeaşi localitate, bijuterii şi tablouri în valoare de 8.000 de euro, 35.000 de euro în bănci şi 40.000 de euro împrumut către o persoană fizică.
Membru al Rotary Club, fostul preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie Satu Mare era, în 2008, conform ultimei declaraţii de interese, acţionar în două societăţi. Citiți și:
- CULISELE unui Guvern nou cu feţe vechi. Lupta crâncenă pentru păstrarea lui Orban. Ce i s-a PROMIS lui Voiculescu| VIDEO
- Adrian Năstase: Lista lui Victor Ponta este "foarte bună" | FOTO