Irina Marinescu: „Sunt un copil mare ambalat într-o femeie“

Dincolo de schiţe şi tipare, designerul Irina Marinescu spune că are zeci de gânduri, multe visuri şi credinţa că poveştile există cu adevărat.

Creatoarea de modă Irina Marinescu şi-a descoperit pasiunea pentru modă în copilărie. Bunicul său era marochiner şi, fiind crescută de bunici, balconul apartamentului în care locuia era în permanenţă un miniatelier de creaţie. „Toată copilăria mea am trăit în miros de aracet, pe care îl recunosc şi acum dintr-o mie. Oricât de bizar ar suna, e un miros pe care aproape îl ador“, povesteşte aceasta. La 6 ani, Irina a început să înşire pe coli A4 zeci de fete cu capete turtite, îmbrăcate în rochii malacov, iar acum creează haine pentru femeia deşteaptă, veselă, feminină, „frumoasă tare în interior“, într-un cuvânt... altfel. „Perioadă din care îmi amintesc frânturi“

Recent, ea şi-a lansat colecţia „Mamagamma“, o reinterpretare a unei stări de spirit, „a unei perioade din care îmi amintesc frânturi, iar restul sunt desprinse din fotografii“. Colecţia recreează perioada anilor ’70, în care „petrecerile purtau titlul de ceaiuri şi în care muzica venea de la un pick-up pe care, în România, doar norocoşii îl aveau“.   Designerul a fost inspirat de fotografiile mamei sale, din anii ’70. „M-am uitat cu atenţie la toate rochiile mamei mele din aceste fotografii şi am redesenat liniile lor, adaptându-le la ceea ce este moda acum“, spune ea. Numele colecţiei este un joc de cuvinte şi titlul unei piese a lui Alan Parsons. „Şi pensulele costă bani“

Irina Marinescu povesteşte că au fost mai multe momente în care a avut senzaţia că se transformă într-o femeie de afaceri, iar spiritul său de artist se diminuează. Spune însă că a depăşit aceste momente.

„Am înţeles că dacă vrei să faci ceea ce îţi place şi ai visat întotdeauna, iar pe deasupra vrei să şi produci din asta, trebuie să plăteşti cumva. Sincer, mi se pare un preţ modest, dacă asta este tot ceea ce trebuie să fac suplimentar. Nu spun că e simplu.“ Designerul susţine că ideal ar fi doar să deseneze, să se inspire, să se documenteze, dar acest lucru nu este posibil.   „Şi eu trăiesc în aceeaşi lume pragmatică pe care o împărţim cu toţii. Am angajaţi şi departament de producţie - unul mic, e adevărat -, dar asta nu mă scuteşte de aspectul material al meseriei mele. Când eşti mic, e mai simplu să fii snob în această direcţie şi să spui că nu vrei decât să fii artist. Mai târziu înţelegi că şi pensulele costă bani“, argumentează designerul.   „Îmi văd conştiincios de drum“

Irina Marinescu apreciază că România se află în faza de pionierat şi nu se poate vorbi încă de o industrie a modei în ţara noastră, iar criza economică nu reprezintă un pericol. „Toţi designerii care au ateliere mici cu afaceri la fel, cu clienţi fideli, au mai puţin de suferit. Eu nu mă gândesc prea mult la asta. Nu sunt ignorantă, dar nici nu voi schimba ceea ce fac doar pentru că există un hop economic. Fac ce am învăţat şi îmi văd conştiincios de drum“, pune ea punct discuţiei.   "Este foarte greu să-i aduci unei femei ca argument criza economică pentru a o opri să îşi cumpere o pereche de pantofi la care a visat o săptămână." -Irina Marinescu, designer MAMĂ

„Multă, multă dragoste“

  • Dimineaţa începe pentru Irina cu biberoane, cafea şi ceai, cu zumzăială multă şi desene animate... „şi multă, multă dragoste, cu peste opt ore de muncă împărţite între atelier şi magazinul deschis de aproape o lună“, iar ziua se încheie cu la fel de multă zumzăială, jucării şi multă dragoste.
  • Mărturiseşte că băieţelul său, Luca, i-a schimbat viaţa. „M-am schimbat mult, m-am liniştit, m-am maturizat, am început să mă simt femeie“.
  • Creatoarea de modă admite că se gândeşte la posibilitatea de a mai avea un copil, însă „lucrurile nu sunt atât de simple dacă îţi doreşti să fii părinte cu adevărat. Dragostea de mamă e un lucru complex, implică timp petrecut împreună cu copilul tău, atenţie, grijă, răbdare. Probabil că stau mult mai mult cu fiul meu decât alte femei care au o carieră, pentru că îmi permit să îl iau cu mine sau să îmi fac singură programul“.
PĂRINTE. Irina Marinescu, alături de fiul său, Luca

SINCERITATE   „N-am nevoie de confidenţi“

 

  • Cea mai bună prietenă a sa este ea şi iubitul său. „Nu am nevoie de confidenţi, ci doar de cineva căruia să-i pot mărturisi de la cele mai neînsemnate gânduri şi bazaconii până la cele mai importante, fără să îmi fie teamă că nu va înţelege.“
  • Dacă ar fi un articol vestimentar, Irina ar alege să fie o rochie neagră cu spatele gol.
  • Pentru a-şi păstra silueta de invidiat, „încerc să mă abţin cât de mult pot de la ciocolată, care este aproape viciu, nu beau nimic acidulat, fac stretching, alerg, fac masaj şi încerc să mănânc cât mai puţin. Nu sunt gurmandă, dar sunt pofticioasă“.
  • Genţile Wendy Stevens şi tablourile lui Mircea Suciu vor cuceri publicul într-un timp scurt, apreciază designerul.

CUPLU. Irina Marinescu şi iubitul său, la un eveniment monden