Irina Begu a câștigat turneul BRD Bucharest Open, după ce a trecut în proba de simplu de germana Julia Goerges, scor 6-3, 7-5.
Irina Begu (locul 58 WTA) s-a impus, duminică, în finala de simplu a turneului BRD Bucharest Open, după ce a învins-o pe nemțoaica Julia Goerges (45 WTA). Românca a învins în două seturi, câștigate cu scorul de 6-3, 7-5, iar la final a declarat că nu-i vine să creadă că a pus mâna pe trofeu.
„În urmă cu o lună a venit Cătălina Cristea (n.r. — antrenor federal) să mă întrebe ce părere am despre trofeul care urma să fie oferit câștigătorului la BRD Bucharest Open și nu mă gândeam atunci că azi îl voi ține în mână. Sunt foarte fericită, nu-mi vine să cred că acest trofeu este al meu. Mulțumesc organizatorilor, acest turneu este foarte important pentru noi (n.r. — jucătoarele române de tenis), sper să-l mai avem aici mulți ani de acum încolo”, a declarat Begu.
Tot duminică, Irina și-a trecut în palmares și trofeul din proba de dublu. În finală, ea a câștigat alături de Raluca Olaru, disputa cu Elise Mertens (Belgia) / Demi Schuurs (Olanda), scor 6-3, 6-3.