Informația referitoare la depistarea lotului de brânză contaminată cu E-coli am dat-o în mod absolut transparent, iar acum mi se impută prea marea transparență de care am dat dovadă, dar poate am salvat astfel viața unor copii, afirmă, miercuri, ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, într-o postare pe Facebook.
"Am dat informația în mod absolut transparent. De fapt, ceea ce mi se impută acum este prea marea transparență de care am dat dovadă. Poate am greșit, poate nu. Pe de altă parte, informația era deja cunoscută în mass media, jurnaliștii necerându-mi decât confirmarea ei. Alte persoane avuseseră deja grijă să o dea, 'pe surse', cum se spune, înainte", spune Achim Irimescu.
În opinia șefului de la Agricultură, se face ''o confuzie imensă între valori". El admite că nu există dovada legăturii dintre brânza incriminată și cazurile bebelușilor cu sindrom hemolitic-uremic, însă subliniază că lotul de brânză de 25 de kilograme provenit de la fabrica Lactate Brădet din Curtea de Argeș nu a mai fost găsită nici la producător, nici în unitățile de comercializare, ceea ce înseamnă că aceasta fusese cumpărată.
"Eu o să vă spun cum se vede situația de la mine și de ce am decis să fiu atât de transparent. În primul rând, cred că se face o confuzie imensă între valori. Nu cred că putem pune în balanță viața unor copii cu orice altceva. Nu cred că este un mod corect și moral a vedea astfel lucrurile. Desigur, nu există dovada legăturii dintre brânza incriminată și cazurile respective, fiind de datoria Ministerului Sănătății să ducă la capăt ancheta. Însă, din informațiile pe care le aveam când am ieșit public, rezulta că lotul de brânză de 25 kg de la fabrica respectivă NU A MAI FOST REGĂSITĂ NICI LA PRODUCĂTOR, NICI LA UNITĂȚILE DE COMERCIALIZARE. Ce înseamnă lucrul acesta? Înseamnă că acea cantitate de brânză SE AFLĂ ÎN FRIGIDERUL OAMENILOR! Chiar în momentul în care eu făceam declarația, această brânză infestată cu E-coli putea face alte victime! Iar oamenii aceia NU ȘTIAU CE AU ÎN FRIGIDER ȘI CE PUTEAU SĂ LE DEA COPIILOR! Sper că nu a fost afectat grav un producător, DAR POATE AM SALVAT ASTFEL VIATA UNOR COPII și asta moral îmi dă liniște. În cazul în care ar fi fost afectați alți copii, mi s-ar fi reproșat că am știut numele producătorului ș l-am tăinuit", notează ministrul Agriculturii.
O cantitate de brânză proaspătă de vacă produsă de societatea Lactate Brădet din Curtea de Argeș conține bacteria E-coli, a declarat luni, pentru AGERPRES, ministrul Agriculturii, Achim Irimescu.
''În urma analizelor de laborator, inspectorii veterinari au găsit E-coli în probele de brânză de la Lactate Brădet din Curtea de Argeș, care comercializează și produse tradiționale. Este vorba despre o cantitate de 20 de kilograme de brânză proaspătă de vaci. De asemenea, în județul Bacău inspectorii au găsit într-un frigider carne de pasăre recoltată dintr-o gospodărie personală'', a explicat Irimescu.
Inspectorii veterinari au identificat prezența bacteriei E-coli în probe prelevate dintr-un lot de 25 de kilograme de brânză proaspătă de vaci, produsă de o unitate de prelucrare a laptelui din județul Argeș și în probe de pui (spate cu gât) recoltat din frigiderul uneia dintre persoanele implicate în ancheta Ministerului Sănătății, potrivit rezultatelor parțiale anunțate luni de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).