IRESPONSABIL. Un procuror A CĂLCAT cu mașina o fată pe zebra, apoi A FUGIT

Un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ineu a accidentat grav, ieri dimineață, o tânără în vârstă de 16 ani, pe o trecere de pietoni, apoi a încercat să fugă de la locul accidentului. Accidentul s-a petrecut în fața Hotelului Ineu, iar fata a ajuns la spital în stare gravă. Ea riscă să nu mai poată merge. Procurorul Gheorghe Demșoreanu a apăsat accelerația și probabil ar fi reușit să scape dacă un martor ocular nu ar fi sunat imediat la 112.

Victima, o fată din Bocsig, elevă la Liceul „Mihai Viteazul” din Ineu, a fost preluată de un echipaj de urgență și transportată la Spitalul Județean Arad, unde i s-a pus un diagnostic grav: fractură de bazin și suspiciuni de fractură cervicală. Potrivit Specialarad.ro, procurorul s-a întors la locul accidentului, pe jos, după ce și-a lăsat mașina acasă. El le-a spus polițiștilor aflați acolo că are impresia că ar fi lovit-o pe fată cu oglinda mașinii. Procurorul a fost dus de Poliție la Spitalul Ineu, pentru prelevarea de probe biologice. Ancheta în acest caz e coordonată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.