Sondaj IRES: Antonescu s-a prăbuşit în topul popularităţii: 17%. El este la egalitate cu Băsescu

Crin Antonescu se află într-o scădere de popularitate faţă de decembrie 2011, fiind surclasat de Victor Ponta în topul oamenilor politici pe care românii îi preferă, arată un sondaj al IRES, institutul condus de Vasile Dâncu. Mai mult, liderul PNL a fost egalat de Traian Băsescu, aflat în uşoară creştere.

Comparativ cu decembrie 2011, când a mai fost pusă această întrebare, clasamentul arată în felul următor: pe primul loc premierul Victor Ponta, preferat de 24% dintre cei care au declarat o opţiune, urmat la egalitate de Traian Băsescu, cu 17% şi cu o creştere de 4% faţă de finele anului trecut şi de Crin Antonescu, tot cu 17% dar în cădere de pe locul întâi. Spre comparaţie, în decembrie 2011 pe locul întâi se clasa Antonescu, cu 24%, urmat de Traian Băsescu, cu 13% şi de Dan Diaconescu, cu 10%. Ponta era doar pe locul patru, cu 8%. Se poate constata că, spre deosebire de Antonescu, lui Ponta i-a priit venirea la Putere, care l-a scos din umbra partenerului său de alianţă şi i-a adus 16 procente în plus. "Direcţia" lui Ponta, la fel de rea ca "direcţia" lui Boc Nici noua guvernare şi nici evoluţiile din ultimul timp nu i-au făcut pe români mai optimişti, ci doar mai preocupaţi de politică. La fel ca în decembrie 2011, 80% dintre subiecţi spun că România merge în direcţia greşită. În schimb, numărul celor care se declară interesaţi de politică a crescut de la 40% la 54%. Românii nu cred că USL va mai creşte în sondaje - 24% cred că va rămâne la fel, iar 35% spun că va scădea - dar apreciază că va câştiga viitoarele alegeri (62%, faţă de 24% care cred că PDL va câştiga). Dincolo de asta, perspectiva subiecţilor cu privire la evoluţia Uniunii nu sunt la fel de optimiste. Astfel, 58% nu cred că Băsescu îl va mai desemna o dată premier pe Ponta. 75% se arată convinşi că o coabitare între Ponta şi Băsescu este imposibilă. O majoritate, 55%, nu exclude deloc o nouă tentativă a USL de suspendare a şefului statului în această toamnă. Previziunile românilor: Oprescu, candidat la prezidenţiale Cât priveşte alegerile prezidenţiale, 54% cred Antonescu va rămâne candidatul USL. Totuşi, 66% sunt convinşi că Sorin Oprescu are şanse să candideze la Preşedinţia României. Tot 66% sunt convinşi că Mihai Răzvan Ungureanu va fi desemnat candidatul alianţei de dreapta în cursa pentru Cotroceni. Numai 2% dintre cei chestionaţi îşi imaginează că PP-DD ar avea şanse să câştige alegerile, în schimb majoritatea (64%) sunt convinşi că formaţiunea lui Dan Diaconescu va intra în Parlament. În schimb, 62% nu pariază pe şansele PRM de a reveni în Legislativ. Numai 37% ştiu că Blaga este preşedintele PDL Deşi 64% dintre români se consideră oameni informaţi în materie de politică, atunci când sunt luaţi la bani mărunţi, lucrurile se dovedesc a nu sta aşa. Numai 37% au aflat că Vasile Blaga este preşedintele PDL, în timp ce 5% încă mai cred că partidul este condus de Emil Boc, iar 50% nu ştiu. În ce priveşte tabăra adversă lucrurile stau oarecum mai bine. 50% dintre subiecţi ştiu că Victor Ponta conduce PSD, iar faptul că Antonescu este preşedintele PNL este o certitudine pentru 56% dintre subiecţi. Sondajul a fost efectuat pe 10 septembrie, prin metoda chestionarului telefonic, pe un eşantion de 1 312 de repondenţi şi are o marjă de eroare de 2,8%.