Iranienii, dezgustati de insultele aduse presedintelui lor

Vizita presedintelui iranian in Statele Unite starneste proteste si la Teheran. Iranienii se declara jigniti de modul in care a fost tratat liderul lor, considerand ca, prin astfel de gesturi, americanii dau dovada de lipsa de bun simt.

Dupa ce presedintele iranian Mahmoud Ahmadinejad a fost numit "dictator crud" si "needucat" de catre presedintele Universitatii Columbia, Lee Bollinger, rectorii a sapte universitati din Iran au redactat o scrisoare adresata lui Bollinger.

"Insultele sale, adresate presedintelui unui stat cu o istorie de 7.000 de ani de civilizatie si cultura, sunt de-a dreptul odioase", se mentioneaza in scrisoare, in care liderul universitatii americane este invitat sa viziteze Iranul.

"Puteti fi sigur ca iranienii sunt foarte politicosi si ospitalieri cu oaspetii lor", au asigurat cei sapte, care au adaugat ca acuzatiile aduse presedintelui iranian sunt cu atat mai jignitoare cu cat acestea au fost lansate intr-un mediu academic.

Cititisi Aplauze si huiduieli pentru Ahmadinejad.