Cunoscutul avocat solicită Parchetului și procurorilor DNA să elimine toate probele video depuse împotriva Arhiepiscopul Tomisului. Acesta susține că înregistrările făcute de cei de la Recorder ar fi nelegale.
ÎPS Teodosie este apărat de avocatul Cuculis. Acesta le cere procurorilor DNA, precum și Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să nu țină cont de așa-zisele probe video realizate de Recorder, depuse la dosar. Mai mult, avocatul susține că acestea au fost folosite cu tente anticreștine.
ÎPS, apărat de avocatul Cuculis
Apărătorul clericului solicită excluderea parțială a probatoriului aflat la Dosarul cauzei penale. În solicitarea transmisă procurorilor, acesta susține că așa zisele probe ar fi fost constituite în mod fraudulos, împotriva Ierarhului BOR, ÎPS Teodosie.
Cel care a decis să îl apere pe Arhiepiscopul Tomisului precizează că aceste probe au fost obținute un mod nelegal și implicit au fost administrate în mod nelegal.
Ca o răsturnare de situație, fostul preot a susținut că probele au fost editate de cei de la Recorder. Totodată, acesta a amenințat că îi va da în judecată pentru această faptă. De altfel, Vasile Bănescu, încălcând prezumția de nevinovăție, a afirmat public că filmările respective nu lasă loc de interpretări, cu toate că acestea ar fi falsificate.
Astfel, ÎPS Teodosie ar fi considerat vinovat pentru că ar fi încercat să să mituiască o persoană care ar fi asigurat repararea acoperișului Palatului Arhiepiscopal, distrus în urma unui incendiu.
Solicitările cunoscutului avocat
„Motivăm cererea noastră de excludere a acestor probe, având în vedere ilegală dar și neloială adunare a acestora, urmând că în fine să observați că și dacă acestea ar face corp comun cu dosarul pe viitor, ele nu sunt apte să clarifice niciuna dintre acuzațiile ce sunt aduse IPS Teodosie, ba chiar mai mult ele sunt lipsite de relevant în ceea ce îl privește pe acesta. (...) Martorul LEASCU PETRICĂ se comportă că un veritabil instrument al parchetului așa cum reise și din înregistrarea pe care a pus-o la dispoziția dvs.
Observăm în extenso că acesta se pregătește, își premeditează acțiunile, montează dispozitivele de înregistrare și se comportă exact că un organ de cercetare penală în scopul strângerii unor dovezi ce în alte situații ar fi putut fi legale dacă ar fi urmat o anumită procedura.”, argumentează avocatul Cuculis.
ÎPS îl dă în judecată pe Vasile Bănescu
Dincolo de argumentele aduse procurorilor de de avocatul Cuculis, apărătorul oficial al Arhiepiscopului Tomisului anunțat că acesta îl va da în judecată pe Vasile Bănescu. Înaltpreasfințitul susține că acesta nu i-a respectat prezumția de nevinovăție și a făcut declarații fără temei la adresa lui.