IPS Pimen recunoaste ca Patriarhia a mintit

Capii Bisericii fac primele declaratii la cinci zile de la izbucnirea scandalului.

IPS Pimen, arhiepiscopul Sucevei si Radautilor, a recunoscut ieri ca Liviu Cristinel Lupu, cu numele monahal de Simion, a fost staret la Plutonita si ca va fi caterisit. 

Arhiepiscopul nu a ezitat sa-i acuze pe ziaristi ca saboteaza Biserica Ortodoxa Romana (BOR) prin publicarea articolelor legate de cazul „iubirii interzise dintre un staret si o maicuta”.

Declaratiile capilor Bisericii din Suceava au fost facute abia dupa cinci zile de la aflarea vestii ca staretul schitului din satul sucevean Plutonita este tatal unui baietel de 11 luni, rod al iubirii cu maicuta Ofelica Cepelea, de la Manastirea ilfoveana Pasarea.

Duminica, BOR a sustinut, printr-un comunicat semnat de purtatorul de cuvant al Patriarhiei Romane, preotul Constantin Stoica, ca parintii micutului sunt „falsi monahi”.

Iar luni, reporterul „Evenimentului zilei” a fost intampinat la Manastirea Plutonita de un staret de ultima ora, fostul calugar Iustin, „uns” zilele trecute. Inalt Prea Sfintitul Pimen ne-a acordat ieri un scurt interviu, menit sa mai limpezeasca un pic lucrurile.

IPS Pimen: „Trebuia sa dati o stire, nu trei pagini”

EVZ: Inalt Prea Sfintia Voastra, care e adevarul in cazul staretului de la Plutonita?IPS Pimen: Am aflat din presa despre ce este vorba, dar de la 1 aprilie parintele Simion (n.r - Liviu Cristinel Lupu) nu mai este staretul schitului din Plutonita. Si-a dat demisia atunci pentru ca are o suferinta cu plamanul. In locul lui a fost numit staret parintele Iustin.

Deci parintele Simion a fost staretul schitului de la Plutonita. Si in prezent este calugar? Da.

Patriarhia a dat un comunicat in care sustinea ca nici Liviu Lupu si nici calugarita din Ilfov nu fac parte dintre monahii Bisericii Ortodoxe. A mintit Patriarhia? Este o intrebare justa, dar dumneavoastra nu cunoasteti legile bisericesti.

A mintit sau nu? Patriarhia a spus atunci ce a stiut. Patriarhia nu a cunoscut situatia indeajuns.

Ce se va intampla acum cu parintele Simion? Pana acum nu mi-a raspuns la telefon. Il astept sa vina, dar oricum noi nu stam cu mana in san. A facut o fapta rusinoasa si o sa-l judecam in lipsa. Il caterisesc oricum. Asa spun canoanele. In astfel de cazuri pedeapsa este excluderea din monahism.

Il caterisiti fara sa aflati si versiunea lui? Din moment ce presa a scris asa... E pacat pentru ce a facut el, dar si pentru dumneavoastra e pacat pentru ca scrieti atata despre asta. Daca ati fi crestina si daca ati sti „Tatal Nostru”, ati sti ca, prin faptul ca insistati cu intrebarile astea, dumneavoastra daramati Biserica.

Corespondentul ziarului nostru la Suceava a vorbit luni cu parintele Simion, care a recunoscut ca este tatal copilului, iar azi-dimineata (n.r. - ieri) l-a sunat si l-a amenintat cu moartea pentru ca a scris despre aceasta poveste. Este normal ca un om al Bisericii sa faca acest lucru? Nu imi pot insusi declaratiile parintelui Simion si nici nu le pot  tagadui, dar prea insistati cu acest caz. Trebuia sa dati o stire, nu trei pagini. Stiu ca e libertate de exprimare, dar prea mult insistati.

DEZBATERE

Canoane drastice pentru pacatul carnal

Povestea de dragoste a calugarului sucevean Liviu Lupu a strarnit cele mai aprigi controverse in randul lumii religioase. Pe de o parte, Biserica Ortodoxa Romana pare sa se fi lepadat de calugarul care a pacatuit intretinand relatii sexuale cu o femeie.

Preotii ortodocsi cu care am stat de vorba evita sa discute cazul de la Plutonita. Pe de alta parte, reprezentanti ai Bisericii Catolice, vorbind despre canoanele acestei biserici, arata ca pacatul carnal este foarte drastic pedepsit.

A incalcat votul castitatii

„Nu pot sa comentez situatia in ansamblu pentru ca nu am toate datele. Ce trebuie insa sa se stie este ca in momentul in care un novice devine calugar depune trei voturi: votul ascultarii, votul castitatii si cel al saraciei. Este de datoria lui sa respecte aceste voturi si sa nu incalce lucrurile pe care singur si le-a asumat”, a declarat preotul clujean ortodox Bogdan Ivanov.

In fata tribunalului bisericii „In astfel de cazuri, canoanele bisericesti sunt foarte aspre. Practic, un calugar care face un astfel de pacat este adus in fata tribunalului bisericii, unde ii sunt analizate faptele. Din tribunalul bisericii fac parte preoti alesi de Episcopie, care au studii in drept bisericesc”, ne-a declarat preotul Cornel Cadar, reprezentant al Episcopiei Romano-Catolice din Iasi.

Conform acestuia, chiar si in conditiile in care pacatosul isi recunoaste faptele, canoanele raman neschimbate. „E vorba despre un juramant facut de calugari in fata bisericii. Cu siguranta acest calugar care a pacatuit nu va mai putea fi niciodata staret. Dupa ce va fi caterisit si isi va ispasi pedeapsa, acesta ar putea totusi sa treaca din nou la viata de calugar. Bineinteles, tot dupa ritualul impus de biserica”, ne-a mai declarat reprezentantul Episcopiei Catolice. (Ramona Ursu)

DECALOGUL

Porunca a noua: Sa nu minti!

Cea de-a noua porunca din Decalog spune „Sa nu marturisesti stramb impotriva aproapelui tau!”. Astfel, invatatura crestina interzice minciuna, despre care spune ca inseamna a vorbi sau a actiona impotriva adevarului pentru a-l induce in eroare pe cel care are dreptul sa-l cunoasca.

Minciuna nu este permisa, nu este justificata niciodata. Nu ai voie sa minti nici macar pentru a-ti salva viata, spune Biserica. Mai mult, nu exista minciuni conventionale, minciuni diplomatice. (Mara Popescu)

Amenintari

Parintele Simion: „Te impusc!”

Fostul staret al Manastirii Plutonita, parintele Simion, pe numele sau din buletin Liviu Cristinel Lupu, l-a amenintat ieri-dimineata pe unul dintre reporterii EVZ care au scris despre cazul „Iubirea interzisa dintre un staret si o maicuta”.

Monahul era furios ca si-a vazut numele in ziar si a extins amenintarile si asupra familiei ziaristului. Fostul staret risca sa fie caterisit, adica nu va mai avea voie sa slujeasca vreodata intr-o biserica.

 „Cu mine n-ai ce discuta, magarule!”

„Daca mai scrii despre mine, o sa ai probleme si tu, si familia ta. Bai, daca mama mea moare de inima, v-am desfiintat, ziaristilor!”, a inceput calugarul. „De ce amenintati, parinte?”, a intrebat reporterul. „De ce? Daca voiai sa dai articolul... fara nume. Ati cauzat numai scandal”, a raspuns calugarul.

„Haideti sa ne intalnim fata in fata, sa stam de vorba”, a spus reporterul. „S-o crezi tu! Daca ne intalnim fata-n fata, daca mama mea o murit - ai inteles - ti-am pus pistolul si te-am impuscat. Sa vada toti ziaristii ca calugarii sunt adevarati oameni...”, a replicat calugarul. „Haideti totusi sa ne intalnim sa discutam”. „Cu mine n-ai ce discuta, magarule!”, a mai spus calugarul. (Sergiu Rusu)

Cititi intreaga poveste a Iubirii interzise dintre un staret si o maicuta.