ÎPS Casian îi îndeamnă pe credincioși să aibă încredere în medici când caută informații despre vaccin și să accepte recomandările acestora de a se imuniza împotriva COVID-19.
ÎPS Casian își îndeamnă credincioșii să aibă încredere în medici și în vaccin.
Arhiepiscopul Dunării de Jos, ÎPS Casian (foto: Basilica.ro) a transmis un mesaj pentru cei care refuză să se imunizeze împotriva COVID-19. El îi îndeamnă pe credincioși să aibă încredere în medici deoarece aceștia știu mai bine ce este vaccinul.
„Călăuza mea, omul meu, care nu mă părăseşte niciodată, nu mă uită niciodată, nici pe patul de moarte, este Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul Iisus Hristos. «Eu am venit ca lumea viaţă să aibă». Chiar credeţi că Dumnezeu lasă pe cineva să moară din cauza vaccinului? Ne înşelăm amarnic. Lăsaţi, fraţilor, interpretările, compoziţiile chimice ale vaccinului, şi ocupaţi-vă de compoziţia duhovnicească a omului. Lăsaţi medicii să ne spună, că ei au studiat 10, 20, 50 de ani trupul omenesc. Ştiu mai bine medicii ce este vaccinul”, a predicat ÎPS Casian.
ÎPS Casian îndeamnă la încredere în medici și în vaccin
ÎPS Casian a arătat că oamenii pot avea încredere în vaccin, de vreme ce medicii se vaccinează. Aceasta cu atât mai mult cu cât medicii nu s-ar vaccina dacă ar ști că substanța folosită ar provoca moartea.
„Nu am auzit medic care să scoată moarte. Medicul e făcut să scoată viaţă, iar preotul să scoată viaţă veşnică din noi. Acesta este Iisus Hristos, care nu ne lasă să murim în această pandemie. Şi le-a dat înţelepciune medicilor şi oamenilor să ieşim cât mai repede din izolare. Iată de ce eforturile tuturor, ale profesorilor, ale părinţilor, ale copiilor, sunt acelea să ne încărcăm cu energie pozitivă şi nu negativă”, a mai spus ÎPS Casian, într-o predică online.
„Să-i întrebăm pe medici”
Arhiepiscopul Dunării de Jos atrage atenția credincioșilor asupra știrilor false care apar în această perioadă. Preotul a mai spus că nu este normal să ne fie teamă de vaccin, după ce ne-a fost teamă de pandemie. El îi îndeamnă pe credincioșii care au îndoieli cu privire la eficacitatea acestuia să se adreseze medicilor. ÎPS Casian a arătat că aceștia sunt calificați și îi pot lămuri în orice situație.
„Boala e foarte ascunsă, se ascunde în teamă. Nu vedeți ce teamă avem acum? Până acum ne-a fost teamă de virus, acum ne e teamă de vaccin. De ce? Pentru că încă persistă în noi această cavalcadă de știri, prea multe știri și prea puțină cunoaștere. Preasfânta Biserică spune să îi întrebăm pe medici, să ne informăm. Să nu luăm știrile de la persoane care nu sunt calificate în nimic. Iar știrile despre credință pe care nu le luăm de la preot, de la teolog, pot să ne rătăcească”, a mai spus ÎPS Casian.