Celebrut poet Homer, care a scris "Iliada" şi "Odiseea", nu ar fi existat în realitate.
Ipoteza a fost lansată de un istoric specializat în creaţiile lui Homer, pe nume Adam Nicolson, care spune, totodată, că cele două epopei au fost scrise de mai multe persoane.
Totodată, conform specialistului, "Iliada" este cu 1.000 de ani mai veche decât s-a crezut până acum şi decât perioada în care a trăit poetul grec.
Istoricul consideră că cele două opere au fost transmise, iniţial, prin viu grai, iar Homer nu reprezintă altceva decât o tradiţie şi o cultură de transmitere a poemelor, conform Daily Mail..
Conform majorităţii istoricilor, Homer a fost un poet grec orb, care a trăit în perioada anilor 1102 şi 850 î,e.n.. Primele opere atribuite poetului au fost descoperite alături de mai multe mumii egiptene cu peste 150 de ani î.e.n., iar cel mai vrechi manuscris atribuit lui Homer se află în Biblioteca Dogilor din Veneţia şi datează din anul 900 e.n..