IPOTEZĂ-ŞOC: A vrut Iliescu să oprească execuţia Ceauşeştilor?

Adam Popescu in Actualitate la 10 decembrie 2010, 0:40

Pe 25 decembrie '89, Ion Iliescu ar fi semnat un act de comutare a sentinţei în procesul Ceauşeştilor. Veridicitatea documentului e contestată vehement de fostul preşedinte.

Un document făcut public ieri de liderul Asociaţiei 21 Decembrie 1989, Teodor Mărieş, ar putea schimba fundamental istoria Revoluţiei. Actul, care poartă semnătura lui Ion Iliescu, stipulează, negru pe alb, că preşedintele Consiliului Frontului Salvării Naţionale decretează "comutarea pedepsei capitale privindu-i pe condamnaţii Ceauşescu Nicolae şi Ceauşescu Elena la detenţie pe viaţă".

Explicaţia? "În vederea stopării vărsării de sânge, condamnatul a luat parte activă la încetarea luptelor din partea tuturor trupelor de securitate printr-un ordin ferm dat în acest sens", precizează documentul. Actul obţinut de publicaţia electronică "Lumea Justiţiei" arată un Ion Iliescu autointitulat "preşedinte interimar al României", care dovedeşte clemenţă faţă de părinţii săi politici.

Ipoteza redactării decretului în intervalul de timp scurs între pronunţarea sentinţei capitale şi execuţia cuplului Ceauşescu e aproape exclusă. Varianta plauzibilă ar fi ca documentul să fi fost scris înainte de finalizarea procesului, dar motivele din spatele unei astfel de decizii rămân încă subiect de speculaţii.

"Ion Iliescu a aşteptat un ordin din străinătate, cel mai probabil de la Moscova. A trasat sarcina înfiinţării unui tribunal militar excepţional, dar a pregătit şi al doilea document pe care l-ar fi fo losit dacă primea un ordin", susţine Mărieş.

În sprijinul autenticităţii documentului vin cel puţin două elemente. În primul rând, actul poartă semnătura lui Ion Iliescu, asemănătoare altor mostre olografe. În al doilea rând, felul în care arată decretul imită un alt document capital al perioadei - "certificatul de naştere" al Tribunalului Militar Excepţional, de pe 24 decembrie 1989. Acesta din urmă e redactat în aceleaşi condiţii, fără antet sau ştampile oficiale, semnat tot de Ion Iliescu şi, aparent, scris de aceeaşi persoană.

ARGUMENT. În act se menţionează aportul condamnaţilor la încetarea luptelor 24 DECEMBRIE 1989. Semnătura lui Ion Iliescu, pe un document al vremii 20 FEBRUARIE 2009. Iscălitura fostului preşedinte, pe o declaraţie recentă

Reacţii: "o aiureală", "o făcătură mizerabilă"

Aflat la Craiova, într-o conferinţă, fostul preşedinte Ion Iliescu a catalogat dezvăluirea Asociaţiei 21 Decembrie drept o "făcătură mizerabilă" şi a spus că se gândeşte chiar să-l dea în judecată pe Teodor Mărieş.

Pe acelaşi ton a negat autenticitatea documentului şi omul său de încredere, Gelu Voican Voiculescu. Mâna dreaptă a lui Iliescu în timpul evenimentelor din decembrie 1989 susţine că actul e "o aiureală". "Ştiu exact ce s-a întâmplat atunci. Nu contează că semnătura seamănă, când ea putea fi preluată de undeva cu copy- paste", spune Voican Voiculescu, considerând că cei care au creat şi publicat acest document "nu-i vor binele" lui Iliescu.

Nici Cazimir Ionescu, una dintre principalele figuri ale acelor zile, nu crede în veridicitatea documentului. "Dacă ar fi existat, s-ar fi auzit în atâţia ani. N-am auzit şi nu cred că-i posibil. Vine de la revoluţionari? Cred că punctul lor de vedere la vremea respectivă era unul categoric. L-ar fi aruncat de la balcon pe Ceauşescu de nu se vedea, l-ar fi împuşcat fără proces. La Revoluţie, ca la Revoluţie!", a precizat pentru EVZ actualul membru al CNSAS.

Suspiciunea apropiaţilor lui Iliescu e întregită de Petre Roman. "Nu-mi place povestea asta, cu atât mai mult cu cât este implicat Mărieş. Nu ştiu de existenţa unui astfel de document. Orice altceva e speculaţie pură, iar pe mine nu mă prindeţi cu chestiunea asta", susţine primul premier al României postcomuniste.

"Unde a stat până acum?"

Istoricul Stelian Tănase, un obişnuit al arhivelor, n-a găsit suficiente argumente pentru a gira autenticitatea decretului. "Această poveste îmi aminteşte de apariţia, în Germania de acum douăzeci de ani, a unui fals jurnal al lui Hitler. Ţin minte că un istoric britanic s-a grăbit atunci să comenteze, luând de bun documentul, şi şi-a pierdut toată reputaţia", a fost prima reacţie a lui Tănase.

"În orice caz, dacă e adevărat, atunci decretul îl arată mai uman pe Iliescu şi nu văd de ce ar nega existenţa lui. Ceea ce este sigur, iar eu am văzut documente de arhivă care confirmă asta, e faptul că Ion Iliescu nu a avut ideea să-i execute pe Nicolae şi Elena Ceauşescu. Din contră chiar, s-a lăsat foarte greu convins, la un moment dat chiar se rugau ceilalţi de el să fie de acord", susţine istoricul. Iosif Boda, omul care i-a stat alături lui Ion Iliescu în primii ani postdecembrişti, a descris sintetic pentru EVZ motivele pentru care fostul preşedinte nu va clarifica niciodată această suspiciune: "Nu e un limbut şi nu face confesiuni". Fostul consilier de la Cotroceni nu crede însă în autenticitatea documentului.

"E un anunţ surprinzător. Am discutat zeci de ore cu Ion Iliescu despre acea zi de Crăciun şi de fiecare dată îmi spunea că nu a existat o altă variantă. Trebuie să judecăm sub imperiul lucrurilor. Iar convingerea de atunci era că Nicolae şi Elena Ceauşescu trebuie împuşcaţi", explică Boda.

Ar putea fi, totuşi, aspectul încropit al actului o dovadă împotriva veridicităţii sale? "La vremea respectivă nu exista timpul pentru antete şi ştampile. Totul era sub semnul improvizaţiei. Iar autoritatea lui Iliescu era de necontestat, pur şi simplu românii îl recunoscuseră ca lider", susţine fostul consilier.

Boda păstrează totuşi o umbră de îndoială: "Singurul care a avut rezerve în legătură cu împuşcarea Ceauşeştilor a fost, într-adevăr, Ion Iliescu. Nu poţi să începi un timp nou cu o omucidere, obişnuia să spună. Dar unde a stat până acum documentul ăsta?". (Au contribuit Vlad Odobescu şi Mirela Corlăţan)

ALT DEZNODĂMÂNT. Potrivit documentului, Nicolae Ceauşescu ar fi urmat să facă închisoare pe viaţă FOTO: REUTERS TISMĂNEANU

"Nu omenia era sau este trăsătura definitorie a lui Ion Iliescu" Vladimir Tismăneanu explică pentru EVZ contextul zilelor consecutive izbucnirii Revoluţiei la Bucureşti, evaluând posibilitatea ca documentul prezentat de Asociaţia 21 Decembrie 1989 să fie unul veridic.

"În pofida aparenţelor, ceea ce se petrecea la vârf în Consiliul FSN în acele zile tulburi nu era deloc improvizat. Spontaneitatea era a străzii, nu a birourilor unde se urzeau intrigile. Ion Iliescu era de-acum uns şef suprem, avea un control de nimeni contestat asupra aparatului militar şi a celui de securitate. Este cel care ar putea lămuri misterul teroriştilor, deşi mă îndoiesc că o va face vreodată . Scopul lichidării cuplului Ceauşescu era dublu: pe de o parte se oferea o ţintă, o fantasmă vindicativă pentru dorinţa de justiţie a unei populaţii atâţia ani umilită şi oprimată, pe de altă parte se amuţea o posibilă sursă de informaţii. Ceauşescu era un cadrist perfect, ştia destule despre noua putere şi oamenii care îl înlocuiseră în fruntea unei nomenklaturi apoplectice, nu însă şi învinsă definitiv. Cunoştea dedesubturile afacerilor securiste pe plan internaţional"
"M-ar mira însă ca Ion Iliescu să fi scris că Nicolae Ceauşescu a colaborat la stoparea masacrelor teroriste. Nu există nici cea mai mică probă că fostul dictator ar fi arătat vreo deschidere către noua putere. Dimpotrivă, la proces a fost sfidător şi a declarat că nu răspunde decât în faţa Marii Adunări Naţionale. În plus, Iliescu ştia că o sentinţă la închisoare pe viaţă este uşor transformabilă, rejudecabilă. Aşa s-a întâmplat, de pildă, cu nevasta lui Enver Hoxha în Albania ori cu atâţia din foştii lideri ai RDG. Ceauşescu trebuia anihilat pentru ca noii lideri să-şi poate afişa o virginitate politică ireproşabilă. Tiranicidul era alibiul lor"
"Aştept să citesc ce vor spune istoricii revoluţiei pe acest subiect după ce vor fi examinat atent documentul. Dacă Iliescu a luat în consideraţie comutarea sentinţei capitale, ce l-a făcut să-şi schimbe opinia? Nu neg plauzibilitatea unui asemenea gest, poate făcut din raţiuni externe, dar nu văd la ce i-ar fi servit lui Iliescu personal. Nu omenia era sau este trăsătura sa definitorie. Iar pe Ceauşescu l-a urât visceral, cu o patimă pe care a ştiut să o camufleze sub veşnicul său rictus fals cordial. Un Ceauşescu viu ar fi fost pentru el o ameninţare permanentă. Pentru Iliescu, Ceauşescu era simbolul pervertirii unui sistem pe care el personal l-a venerat"