Ipoteză explozivă în cazul Dâmbovița. „El nu a venit în România de capul lui”

Mircea Badea lansează o teorie incendiară în legătură cu incidentul din Dâmbovița.

Jurnalistul de la Antena 3 susține că nu crede că Johannes Visscher, olandezul suspectat că ar fi răpit-o și ucis-o pe Adriana, fata de 11 ani din județul Dâmbovița, a ajuns întâmplător în Gura Șuții și că individul ar fi fost îndrumat către acel loc.

„Eu sunt absolut convins că el nu a venit în România de capul lui. Adică așa ca și cum unde să mă duc, unde să mă duc - ia că mă duc eu în România, în satul Gura Șuții.

Îmi este foarte greu să cred că a mers singur acolo. Sunt absolut convins că a avut niște consiliere, în cel mai atentuat caz, niște călăuzire de pe aici”, a spus Mircea Badea, luni seară, la Antena 3.