Gândiţi-vă bine înainte de a lua decizia să vi-l achizionaţi pentru că avem ierni grele. După ce am aflat că iPhone X nu rezistă nici la căzături, fireşti de altminteri, şi că se face zob sticla din care este confecţionat, astăzi mai aflăm un lucru la fel de prost despre celebrul model extrem de scump. Nu rezistă la temperaturi sub zero grade.
Foarte mulţi utilizatori au raportat probleme cu touchscreen-ul atunci când telefonul intră în medii foarte reci (sub zero grade Celsius). Se pare însă că Apple a luat această problemă la cunoştinţă şi a promis deja un update de software care va rezolva această situaţie.
"Apple a recunoscut această problemă şi a promis că o va rezolva printr-un update software. Este curios însă faptul că o asemenea problemă poate fi rezolvată în acest fel de la distanţă, fără schimbarea componentelor interne. Există deja utiliatori care speculează că acest comportament ar putea fi influenţat de senzorul Face ID, în timp ce alţii spun că lipsa butonului Home expune display-ul la temperaturi mai joase, întrucât acesta este acum aproape lipit de toate marginile metalice ale dispozitivului", titrează go4it.ro.