Cu peste 300.000 de tablete grafice vândute în primele trei zile de la lansare, Apple a experimentat un nou succes, ce-i drept mai mic decât în cazul telefonului mobil iPhone (525.000 în prima zi).
Cum era de aşteptat, problemele tehnice nu au întârziat să apară.
Dacă se ştia că niciuna dintre cele trei versiuni (16GB, 32GB şi 64GB) nu dispune de funcţia 3G, în ce priveşte comunicaţia, foarte mulţi utilizatori sunt nemulţumiţi de conexiunea Wi-Fi. Aceştia s-au plâns de probleme de receptare a semnalului, care este fluctuant sau slab, comparativ cu alte dispozitive Wi-Fi, plasate în aceeaşi zonă.
Chiar dacă are o autonomie de până la 10 ore, gadgetul are serioase probleme în ce priveşte încărcarea acumulatorilor. Potriviti unor utilizatori, tableta nu se încarcă decât în modul de stand-by sau când este închis.
Nici programele nu au scăpat de critici. Clienţii s-au confruntat cu probleme în ce priveşte funcţia de multitasking. Mai multe aplicaţii au cedat. Printre acestea se numără jocuri, playerul video de la ABC, Netflix.
O altă problemă semnalată a fost cea a acurateţei tastaturii de pe ecranul tabletei. Nu puţini au fost cei care au apăsat o tastă, iar rezultatul a fost cu totul diferit faţă de aşteptări.
În cele din urmă, o parte dintre utilizatori s-au plâns de conexiunea USB cu imprimantele personale. Totuşi, administratorii site-ului engadget.com, cu simţul umorului dezvoltat, au oferit o soluţie în ce priveşte funcţia de print a tabletei.