Iosif Puwak, condamnat pentru deturnare de fonduri europene

Politica, afacerile de familie şi fondurile europene nu au fost de bun augur pentru familia Puwak.

Iosif Mihai Puwak, soţul lui Hildegard Puwak, fost ministru PSD al Integrării Europene, a fost condamnat, definitiv, la doi ani şi jumătate de închisoare cu suspendare pentru deturnare de fonduri europene, potrivit Mediafax.

Decizia a fost luată de Curtea de Apel Bucureşti care a judecat recursul în acest caz.

În 30 ianuarie, Tribunalul Bucureşti a decis condamnarea lui Iosif Mihai Puwak la doi ani şi jumătate de închisoare cu suspendare pentru deturnare de fonduri europene, instanţa Tribunalului Bucureşti dispunând şi interzicerea unor drepturi ale acestuia pentru doi ani.

Iosif Mihai Puwak a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie în iulie 2007.

Din 2000 până în 2003, acesta a contractat şi utilizat necorespunzător fonduri europene de peste 230.000 de euro.