Ionuţ Popescu pleacă de lângă cumnatul lui Geoană de la Eximbank

Fostul ministru de Finanţe, Ionuţ Popescu a confirmat pentru evz.ro că şi-a înaintat demisia din Consiliul de Administraţie al Eximbank.

El şi-a motivat decizia prin faptul că nu îşi poate reduce singur indemnizaţia pe care primeşte. „Pentru că eu nu am nicicum posibilitatea de a-mi reduce de unul singur indemnizaţia pe care o încasez de la Eximbank, am ales să demisionez. Evident, înteleg că prin această demisie nu vor scădea cheltuielile băncii (cel care îmi va lua locul va avea exact aceeaşi indemnizaţie) dar,din punct de vedere personal, cred că este cea mai bună decizie”, scrie Ionuţ Popescu în textul demisiei, potrivit capital.ro.

Potrivit informaţiilor publicate în presă, Ionuţ Popescu ar fi câştigat, ca urmare a funcţiilor deţinute la stat, circa 20.000 de euro pe lună. La începutul lunii februarie, directorul general al Fondului Proprietatea, Ionuţ Popescu, a solicitat, reducerea salariului său de la aproximativ 15.000 euro, până la nivelul unui secretar de stat. La această sumă se mai adaugă veniturile încasate în calitate de membru în Consiliul de Administraţie al Eximbank şi în conducerea Fondului Român de contragarantare.

„Mi-era ruşine să nu mă întrebe mama că nu cresc pensiile din cauza salariului meu şi mi-ar fi fost greu să îi explic”, şi-a motivat solicitarea, la acea dată, Ionuţ Popescu.

Sfaturile lui Geoană pentru cumnatul său, Costea

Propunerea de reducere a indemnizaţiilor l-a făcut pe Ionuţ Costea, cumnatul lui Mircea Geaoană, care ocupă funcţia de preşedinte al Eximbank, să spună că va aceepta orice prevedere legislativă care va reglementa salarizarea din sistemul bancar.

În aceeaşi perioadă, Mircea Geoană, preşedintele Senatului, i-a recomandat lui Ionuţ Costea să renunţe la postul pe care îl ocupă în fruntea Eximbank şi să se angajeze într-o bancă privată. Geoană l-a sfătuit pe cumnatul său să nu aleagă o instituţie de credit cu capital grecesc, făcând aluzie la problemele financiare cu care se confruntă Grecia.

Banca Naţională a reacţionat rapid, precizând că băncile româneşti cu capital grecesc au o capitalizare peste media sistemului bancar intern.