Fost secretar de stat din Finanţe, Ionut Mişa, a fost numit ministrul Finantelor Publice.
Mişa a fost şef al Serviciului de Îndrumare în cadrul Direcţiei Generale de Finanţe Publice Constanţa, la Colectare Venituri. Devine, apoi şef Serviciu Gestionare Registru Contribuabili şi Dosare Fiscale-Persoane Fizice din cadrul AFP Constanţa, iar în 2005 e numit şef al Administraţiei Finanţelor Publice Eforie.
În anul 2009 a fost numit şeful Administraţiei Finanţelor Publice Constanţa. În 2013 a fost numit şeful Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili la ANAF.