Ionuţ Dumitru: Cursul mediu de schimb va fi de 4,3 lei/euro, în 2011

Valoarea medie a cursului de schimb va fi de 4,3 lei/euro, în 2011, estimează Ionuţ Dumitru, economistul şef al Raiffeisen Bank şi preşedintele Consiliului Fiscal. El anticipează un interval de variaţie cuprins între 4,2 şi 4,4 lei/euro.

Astfel, preşedintele Consiliului Fiscal este mai pesimist decât autorităţile române.

Comisia Naţională de Prognoză (CNP) estimează pentru anul care vine un curs de schimb mediu de 4,21 lei/euro, potrivit prognozei de toamnă, publicată în luna noiembrie.

Sunt şanse să scadă dobânzile la credite Ionuţ Dumitru se aşteaptă ca anul viitor România să înregistreze creştere economică, iar inflaţia să scadă.

"Recuperarea economică va fi, însă, una moderată, ritmul de creştere a PIB situându-se în jur de 1,5%. Rata inflaţiei se va înscrie pe un trend descendent în 2011, scăzând până la aproximativ 4,5%", a declarat Dumitru, citat de Agerpres.

Potrivit lui, principalii factori ce vor duce la scăderea ratei inflaţiei sunt cererea de consum slabă şi comparaţia cu datele din 2010, când au fost majorate accizele şi TVA.

Economistul-şef al Raiffeisen Bank este de părere că, în 2011, sunt şanse mari ca dobânda de politică monetară să scadă, la fel ca şi rezervele minime obligatorii.

Dacă aceste măsuri ar fi puse în practică, ar scădea dobânzile atât la depozite, cât şi la credite.