Ionuț Andrei s-a născut în plin viscol, într-o șenilată a Regiei Județene de Drumuri Constanța, pe drumul spre Băneasa, înconjurat de troiene, în așteptarea Salvării care nu mai ajungea. Angajații de Drumuri Județene, Ambulanță și ISU Dobrogea s-au luptat ore întregi în nămeți pentru a-i prelua pe Ionuț și mama lui. Femeia l-a născut asistată de doi paramedci îndrumați prin 112 de un medic.
A fost o noapte de coșmar transformată în suprema fericire pentru Florentina Ursoi de 20 a ani din Adamclisi. Durerile facerii au apucat-o exact când în județul Constanța codul roșu de viscol năprasnic și ninsori abundente făcea prăpăd. Toate drumurile erau blocate. Familia a apelat la 112 iar primii care au sărit să plece la drum au fost echipajele de la Regia Autonomă de Drumuri Județene și Poduri Constanța fără de care ambulanța nu putea ajunge la mamă. De la Băneasa a plecat o șenilată spre Adamclisi, urmând să ajungă și la o altă gravidă din Dobromir.Troienele erau de peste 2 metri înălțime. Florentina a fost preluată din Adamclisi însă utilajul a rămas blocat în nămeți și pe un viscol cumplit la numai 6 kilometri de Băneasca pe traseul dinspre Dobromir. Acolo a născut, după miezul nopții, de Sfântul Ion, tânăra mamă, în șenilată, monitorizată de cei doi paramedici care au efectuat nașterea, îndrumați prin stație de medicul aflat în centrul ISU. Șoferul de pe șenilată plângea de emoție. Din Băneasa au plecat freza și o wolla să deblocheze șenilata. “Pentru acești oameni, în noaptea aceasta, nu a existat "nu se poate" . Cu un utilaj vechi rusesc au făcut o minune reușind sa străpungă nămeți de pana la 3-4 metri, timp de 6 ore. Ultimii 100 de metri au fost cei mai grei. S-au parcurs într-o oră, vedeau șenilata, dar nu putea ajunge. Conducătorul șenilatei și cei doi paramedici, captivi în nămeți, au fost la înălțime. Pentru mine sunt eroi. Le mulțumesc”, spune Lucian Lungoci directorul Regiei Aurotonome de Drumuri Județene Constanța, aflat și el în teren, la intervenții, împreună cu angajații săi. La această oră se acționează cu utilaje pe toate drumurile din județul Constanța. Oficial, sunt deschise DN 39, Constanta - Mangalia - Vama Veche și DN2A, pe porțiunea Constanța - Ovidiu. DN22c între Constanța și Valu lui Traian este închis din cauza vântului puternic. O ambulanta SAJ insotita de un utilaj ATPVM se deplasează spre Pestera pentru a prelua o gravidă din localitate și 2 cazuri medicale din Ivrinezu. Peste 40 de localități din județ sunt încă fără energie electrică și 23 fără apă potabilă din caza avariilor la rețeau electrică. Porturile maritimie sunt închise. Pentru intervalul 7 ianuarie ora 10,00 -8 ianuarie ora 22,00 Constanța este sub cod galben cu intensificări ale vântului de până la 70km/oră, zăpadă spulberată și troienită.