IONITA: Cum nu se face reforma birocratiei

Sorin Ionita: "Din patru in patru ani, in ajun de campanie electorala, partidele sufla praful de pe ferfenititul plan de "reducere a birocratiei cu xa" si il flutura populist in nasul publicului".

Cetateanul naiv se bucura ca scapa de functionarul care tocmai l-a enervat la ghiseu; presa mesteca subiectul cateva saptamani; ministrii vin cu explicatii confuze; sindicalistii protesteaza; apoi totul cade intr-un talmes-balmes de dispute politice, institutii rebotezate si posturi numarate ca steagurile lui Pristanda.

(Cam ca dublarea pensiilor agricole de la 1 septembrie, daca-mi permiteti: ei bine, se pare ca nu se mai dubleaza pentru toti taranii, cum se anuntase, ci doar pentru o parte. De fapt, are loc doar „finalizarea procesului de majorare inceput in 2004”, recunoaste cu jumatate de gura ministrul. Hopa! Si atunci la ce toata zarva PSD-PNL de vara asta, de aveai impresia ca vine revolutia pensiilor? Cineva ar trebui sa sesizeze OPC-ul pentru reclama inselatoare?)

Apoi trec alegerile, cele cateva duzini de functionari concediati castiga in tribunal, Codul Muncii fiind hiper-protectiv, si sunt reinstalati. Se mai duce un ciclu electoral. Am vazut filmul asta in 2000 si 2003, in regia PNTCD si PSD, iar acum e randul guvernului PNL sa sufle in trombonul ragusit al reformei. Faptul ca ministrul Pacuraru, un moderat, a iesit (impins de la spate) cu ideea reducerii de 10% a aparatului administrativ, doar pentru ca radicalul si superficialul Orban sa supraliciteze imediat la 30%, tradeaza natura initiativei. Nu e un plan chibzuit de crestere in eficienta a statului sau micsorare a sa in dimensiuni (in fond, liberalii vor paradoxal sa bata recordul la buget public, urcand de la 30% la 40% din PIB), ci o zvacnire de PR. Parca vezi sedinta biroului PNL: baieti, cu ce mai iesim saptamana asta, sa simta lumea miscare la guvern?

Ideea apare in toiul disputei pe marginea parametrilor bugetului 2008, considerati nerealisti de comentatori, deci cumva guvernul sugereaza ca asa obtine el venituri suplimentare. Buna incercare, dar sa vedem pe cine va pacali: salariile a 10% din functionarii publici reprezinta maximum 3-4% din cheltuielile suplimentare promise. Apropo, la remanierea din primavara, cand s-au pus la un loc Economia si Finantele, noul ministru Vosganian a promis un plan de unificare si rationalizare, plan ce urma sa fie prezentat in 30 de zile; apoi in 60 de zile; apoi s-a asternut tacerea, ministerele stand lipite doar pe eticheta, dar cu oameni si sedii separate ca inainte. Unde e puterea exemplului de la centru?

Nicaieri. Cum se intampla cand gura e mare, dar putinta mica, s-a aruncat pisica la vecini. In stil Cozmanca, guvernul s-a apucat sa pontifice austeritatea in primarii si consilii judetene: adica plafonarea posturilor si cheltuielilor locale, o chestie cu baza constitutionala dubioasa, pentru ca, bune-proaste, acestea sunt autoritati alese direct si trebuie lasate sa raspunda in fata cetatenilor de modul cum isi administreaza veniturile.

De fapt, toata povestea e o mare gogoasa. Un studiu al Bancii Mondiale din 2006 arata ca la noi cheltuielile cu aparatul administrativ ca procent din PIB sunt cele mai scazute din Europa de Est. Necazurile reale sunt altele: acesti functionari prost platiti sunt pe un trend de deprofesionalizare; aranjamentele salariale sunt fragmentare si opace, cu zeci de legi speciale pe sectoare si discrepante majore intre mandarinii din ministere „tari”, avand sporuri confidentiale, si cei locali, care stau pe lefuri de 150 euro. Un primar roman de municipiu, avand pe mana un buget catre suta de milioane de euro, ia salariu pe grila stabilita la centru, cat un debutant la Finante.

Urgenta maxima o constituie nu eliminarea de posturi in vrac, multe oricum neocupate, ci o noua lege a salarizarii care sa simplifice si sa transparentizeze corpul functionarilor. Asta se stie de multi ani, dar nici Sarbu (PSD), nici Barbu (PD), nici Pacuraru (PNL) n-au avut curajul politic s-o finalizeze. In plus, e necesara revizuirea inteligenta a procedurilor birocratice inutile care apasa pe cetateni si firme. Termenul-cheie este „revizuire inteligenta”.

O provocare prea mare pentru acest guvern, ca si pentru cele precedente? Orice sef de agentie ar putea sa-i sopteasca lui Orban ca problema azi in sectorul public nu e sa scapi de oameni - ci, dimpotriva, sa-i pastrezi pe cei care au invatat cat de cat de unde se da drumul la calculator, in conditiile unei piete a muncii in plina penurie. Tendinta naturala e de plecare generalizata catre privat, dupa cum poate sa constate singur chiar in ministerul sau. Iar cand mai vii si cu politici subtile ca o bazooka, de a reduce orbeste administratia cu xa, poti fi sigur ca primii care ies pe usa sunt exact aceia, mai buni si mobili profesional, de care aveai nevoie.