Agenția Națională de Integritate a anunțat că Ionel Arsene nu poate justifica aproape 200.000 de lei și a sesizat Parchetul Înaltei Curți cu privire la infracțiunea de fals în declarații. Președintele CJ Neamț a fost condamnat în aprilie pentru fapte de corupție.
ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la infracțiunea de fals în declarații în ceea ce îl privește pe președintele Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene. Acesta nu poate justifica aproape 200.000 de lei și nu a menționat suma în declarația de avere.
Împrumuturi suspecte
Aceasta ar reprezenta împrumuturi acordate unei firme. „Agenția Națională de Integritate a constatat existența unei diferențe nejustificate în cuantum de 196.100 lei (aprox. 43.519 Euro) între averea dobândită și veniturile realizate de către Arsene Ionel, împreună cu familia, în perioada exercitării mandatului.
Agenția Națională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel Bacău, în vederea începerii acțiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate de către Arsene Ionel.
De asemenea, Agenția Națională de Integritate a sesizat și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea de către Arsene Ionel a infracțiunii de fals în declarații, prevăzută de art. 326 din Codul Penal, întrucât nu a menționat în declarațiile de avere completate în perioada 2017 - 2018, suma totală de 196.100 lei, reprezentând împrumuturi acordate în nume personal unei societăți comerciale“, se arată într-un comunicat de presă al Agenției Naționale de Integritate.
Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț, a fost condamnat pe 6 aprilie 2022 la opt ani și patru luni de închisoare. După aproximativ patru ani de a trimiterea dosarului în instanță, judecătoarea Daniela Donighevici Rusu, de la Tribunalul Bacău, l-a găsit vinovat pentru trei fapte de corupție.
Averi uriașe
Potrivit sursei citate au mai fost descoperite sume mari de bani ce nu pot fi justificate în cazul unui ofițer al Direcției Generale Anticorupție din cadrul MAI, dar și al unui funcționar de la Consiliul Județean Vâlcea. „ANI a constatat existența unei diferențe nejustificate în cuantum de 189.000 lei și 282.762,2 Euro între averea și veniturile realizate de către Anghel Mădălina Maria, împreună cu familia, în perioada exercitării funcției publice.
Agenția Națională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel București, în vederea începerii acțiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate de către Anghel Mădălina Maria.
Agenția Națională de Integritate a constatat existența unei diferențe nejustificate în cuantum de 507.723 Lei (aprox. 114.499 Euro) între averea dobândită împreună cu familia și veniturile realizate de către Petrescu Adriana, pe perioada exercitării funcției publice.
Agenția Națională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel Pitești, în vederea începerii acțiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate de către Petrescu Adriana“, se mai arată în comunicatul ANI.