Ion Țiriac, patronul turneului de tenis de la Madrid, s-a certat cu autoritățile din capitala Spaniei, iar acum cele două părți au ajuns la un numitor comun.
Ion Țiriac a acuzat autoritățile din Madrid că nu îi acordă spijin suficient în privința competiției de tenis și a amenințat că va muta întrecerea „Caja Magica”. După mai multe luni tensionante, ibericii l-au înștiințat pe finanțatorul Madrid Open că vor construi o nouă arenă, aceasta fiind una dintre cerințele lui Ion Țiriac. Inițial, fostul tenismen a cerut construirea unei arene cu o capacitate de 10.000 de locuri, dar noua construcție va număra doar 7.500 de locuri. În plus, arena va avea și acoperiș. Conform La Vanguardia, Madridul va investi doar aproximativ 2,5 milioane de euro în noua arenă.
Românul a ajuns, astfel, la un acord cu autoritățile din Madrid pentru a menține turneul în capitala Spaniei și va încasa 35 de milioane de euro în următorii 10 ani.
Celebrul turneu de categorie Masters la masculin şi Premier Mandatory la feminin de la „Caja Magica” aduce anual oficialităților de la Madrid beneficii în valoare de 107 milioane de euro.