Dosarul Mineriada este unul foarte controversat şi care a adus multiple plângeri la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, pentru care România a trebuit să plătească daune.
Iniţial, în dosarul mineriadei au fost puse sub invinuire 25 de persoane, între care fostul şef al statului, Ion Iliescu, generalii Mihai Chiţac, Victor Athanasie Stanculescu şi Corneliu Diamandescu.
Au decis
Parchetul General a început urmărirea penală împotriva lui Ion Iliescu în iunie 2007, fiind acuzat de omor deosebit de grav. În decembrie 2007, procurorul general, Laura Codruţa Kovesi a infirmat însă rezoluţia de începere a urmăririi penale pe motiv că s-au comis erori de procedură iar ancheta în acest dosar continuă.
În martie 2009, procurorii DIICOT au decis scoaterea de sub urmărire penală a fostului preşedinte Ion Iliescu în dosarul mineriadei din 13-15 iunie 1990, în care era învinuit de subminarea puterii de stat, acte de diversiune şi comunicare de informaţii false. Cu toate acestea, Ion Iliescu va fi cercetat în continuare pentru genocid, tratamente neomenoase, distrugerea unor obiective şi însuşirea unor bunuri şi distrugerea unor obiective şi însuşirea unor valori culturale. În iunie 2013, fostul preşedinte Ion Iliescu declara pentru Realitatea TV, că nu îşi asumă venirea minerilor, aceasta fiind o ieşire spontană a celor care "se simţeau exponentul proletariatului avansat care face ordine". "Nu aveam cum să frânăm aşa ceva", a spus fostul şef de stat.
Pur şi simplu
"Nu îmi asum ( n.r. venirea minerilor), nu am de ce. A fost pur şi simplu o ieşire spontană. A apărut şi personajul acesta cu ambiţiile lui, Miron Cozma, pe care nu vreau să-l menţionez. M-am dus (să vorbesc cu ei, n.r.) tocmai ca să-i conving să părăsească Capitala, prezenţa lor aici era un factor perturbator, am apelat la simpatia de care mă bucuram ca să-i conving să plece. Era o chestie de autoritate personală pe care am folosit-o cât am putut ca să atenuez porniri de acest fel" a comentat Ion Iliescu evenimentele de acum 23 de ani.
El a susţinut că evenimentele s-au datorat pe de o parte, agresivităţii unei opoziţii care a căutat să facă din Piaţa Unviersităţii un moment de alimentare a unei stări de încordare şi, pe de alta, pornirea minerilor ce se simţeau exponentul proletariatului avansat care face ordine. "Nu aveam cum să frânăm aşa ceva", a subliniat Iliescu. În privinţa incendierilor de autobuze, fostul preşedinte a spus că nu exclude să fi fost provocări: "Eu nu exclud că au fost şi provocări care să caute să genereze reacţii, să declanşeze o stare de incordare generală în ţară. Nu a fost o misiune uşoară pentru mine, pentru noi să atenuăm aceste efecte"...