Ion Iliescu: Crin Antonescu se solidarizează cu Traian Băsescu

Ion Iliescu îi ia apărarea liderului PSD Victor Ponta în disputa cu liberalul Crin Antonescu pe tema cotei unice. Preşedintele de onoare al PSD consideră că liderul PNL, în loc să fie solidar cu opoziţia, este de partea preşedintelui Traian Băsescu.

"M-a surprins virulenţa cu care domnul Crin Antonescu i-a ripostat lui Victor Ponta pe tema cotei unice", scrie Ion Iliescu pe blogul personal, adăugând în acelaşi timp că nu înţelege de ce era nevoie de această atitudine din partea preşedintelui PNL.  Ponta şi Antonescu s-au contrat vineri pe tema cotei unice. După ce social-democratul a susţinut introducerea impozitului progresiv, liderul liberal l-a criticat pe acesta, spunând că PSD se plasează împotriva profitului şi oferă "varianta electoralistă" a impozitării. "Domnul Crin Antonescu, apărând principiile cotei unice, se solidarizeaza în fond cu această mentalitate a lui Traian Băsescu", îl critică la rândul săi Iliescu pe preşedintele PNL. Iliescu invocă în schimb solidaritatea opoziţiei. "Dincolo de deosebirile dintre ele, PNL şi PSD trebuie să-şi consolideze cooperarea în faţa tendinţelor autoritariste ale preşedintelui Băsescu, pericol principal pentru funcţionarea statului de drept, şi pentru refacerea climatului politic necesar redresării pe toate planurile a societăţii româneşti", scrie Iliescu.