Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a afirmat la TVR 3 că în relaţia cu Regele Mihai I au existat stângăcii de ambele părţi, adăugând că s-a ajuns, totuşi, la normalizarea relaţiilor şi chiar la un dialog între cele două părţi. Potrivit fostului şef de stat, "şi regele a greşit atunci când a venit inopinat pe Aeroportul Băneasa".
"Cred că şi regele a greşit atunci când a venit inopinat şi a apărut cu avionul pe Aeroportul Băneasa, a fost o reacţie nefirească. (...) Regele a venit inopinat atunci când a fost returnat. Se putea trece dacă era mai multă înţelepciune. (...) Mi-am exprimat acest lucru, el este cetăţean român, putea să revină, se găsea formula cuvenită, dar era perioada aceea în general încordată. S-au manifestat stângăcii de ambele părţi, comportamente nefireşti. Le-am corectat între între timp şi am avut un dialog între timp prin intermediari. Şi apoi am ajuns la o înţelegere care a dus la normalizarea acestor relaţii. Asta nu înseamnă ca am devenit monarhist", a detaliat liderul de onoare al PSD.
Ion Iliescu a subliniat, în context, că una este poziţia de republican şi alta este recunoaşterea unei poziţii unui om care a fost şef al statului.