Ion Iliescu a împlinit ieri 89 de ani. Cu această ocazie, Partidul Social Democrat i-a transmis un mesaj prin intermediul rețelelor sociale.
„Astăzi îl celebrăm pe părintele fondator al Partidului Social Democrat, promotorul va lorilor social-democraţiei române moderne şi poate singurul preşedinte cu adevărat echilibrat şi solidar cu dezideratul bunăstării României. La mulţi ani celui pe care Adrian Năstase l-a numit „înţeleptul politicii româneşti”! La mulţi ani, Ion Iliescu!”, este mesajul postat pe pagina de Facebook a PSD.
Pe de altă parte, jandarmii au păzit casa fostului președinte al României, în contextul în care câțiva membri ai mișcării #Rezist, înarmați cu portavoce și cu sloganuri anti-Iliescu, și-au făcut apariția în zonă. Ion Iliescu a fost liderul Frontului Salvării Naționale, începând din 22 decembrie 1989, odată cu înlăturarea regimului comunist, apoi lider al primelor instituții de coordonare a țării, CFSN și CPUN.
Primul mandat de președinte al României îl obține în urma alegerilor din luna mai 1990. Urmează mandatele din 1992 până în 1996 și din 2000 până în 2004. În cele din urmă, senator din partea PDSR/PSD între 2004 și 2008, după care se retrage din viața politică.