Ion Gavrilă Ogoranu - haiducul anticomunist. Prin ce a rămas celebru cel mai căutat om din România timp de 18 ani.
Ion Gavrilă Ogoranu - haiducul anticomunist. Prin ce a rămas celebru cel mai căutat om din România timp de 18 ani?
Ne aducem aminte că la emisiunea ”Memorialul Durerii”, realizată și prezentată de Lucia Hossu Longin, a fost o dată un reportaj cu un bătrân blajin. Ochii albaștri, pătrunzători, fața și părul albe, albul poveștilor cu bunici. Interviul a avut loc la locuința lui din Galțiu (Sântimbru), Alba, locul unde se născuse și trăise Samoilă Mârza, eroul uitat al Marii Uniri care a imortalizat pe plăcuțele de sticlă tratate cu argint singurele imagini de la cel mai complex moment al istorie noastre.
Samoilă Mârza. Sursa foto: Wikipedia
Nu ai fi zis că acel om a fost un luptător de genul celui portretizat în „Portretul luptătorului la tinerețe”. Adică nu ai fi zis că a fost vreme de aproape două decenii un haiduc anticomunist, cel mai vânat om din România în perioada 1958-1976.
Ion Gavrilă Ogoranu - originile și desfășurarea luptei sale
Ion Gavrilă Ogoranu s-a născut la Recea, Brașov, la 6 ianuarie 1923. De tânăr a fost un anticomunist. A aderat la Frățiile de Cruce, fiind membru al Frăției Negoiul. Frățiile erau pepiniera pentru viitorii legionari, dar istoric vorbind, nu putem pune semnul de egalitate între Frății și Legiunea Arhanghelului Mihail, cum nu poți pune semn de egalitate între fascism și nazism. A învățat la Făgăraș, pe parcursul liceului și la Universitatea din Cluj, la Facultatea de Agronomie. Ion Gavrilă Ogoranu a luptat cu grupul său pe versantul nordic al Munților Făgăraș. Grupul său se se numea Grupul Carpatin Făgărășan.
Ion Gavrilă Ogoranu a fost cel mai important luptător din Rezistență, din 1948 până în 1976. Rezistența a fost scoasă din joc în 1958, dar timp de alți 18 ani, Ogoranu a luptat solitar. S-a ascums pe șantiere, urmărit de Securitate. A contat pe prietenii săi, colegi de facultate, s-a ascuns la Ana Săbăduș, văduva unui fost membru al Rezistenței, Petru Săbăduș. Ana Săbăduș s-a căsătorit pe ascuns cu Ion, trăind împreună până când moartea i-a despărțit.
Securitatea l-a recrutat până și pe preotul unde mama sa se spovedea și ea i-a spus preotului ca „Ion să fie pomenit la Vii”, nu la ”Morți”, fiindcă o vreme s-a suspectat că murise. Evident, Securitatea a urmărit pista, afirmă eroul în Memoriile sale: „Brazii se frâng dar nu se îndoiesc”, apărută în 1993. Exemplul lui a ajuns pe masa președintelui american Richard Nixon, care primindu-l pe Ceaușescu la Casa Albă i-a comunicat ca pe Ion Gavrilă Ogoranu să îl lase în pace. Nicolae Ceaușescu a acceptat dar a continuat urmărirea, evident, dând vina pe alții dacă eroul ar fi pățit ceva. Nixon a demisionat pe fondul Afacerii Watergate, în timpul celui de al doilea mandat la 9 august 1974.
Ion Gavrilă Ogoranu - prins de Securitate, la câteva săptămâni după ce i-au expirat condamnările la moarte
Eroul a fost filat mereu, pas cu pas. În 1976, în iunie, dorea să meargă la un fost coleg de facultate. Soția sa i-a procurat bilet spre Cluj la un tren de noapte. Securitatea a filat-o, deși el o avertizase. A fost urmărit în tren, apoi până la destinația unde urma să ajungă. A fost prins de Securitate în cadrul unei misiuni cu securiști deghizați în muncitori la spații verzi.
Colonelul de caz l-a omenit, i-a oferit mâncare în sediul Securității apoi, doi generali de la București au venit cu două mașini pentru a-l duce la București pe Calea Rahovei, unde era sediul Securității. Aici, Ogoranu a primit vestea că acele 2 condamnări la moarte în contumacie, se presciseseră cu mai puțin de o lună înainte.
Ei i-au spus că el și amicii lui din Rezistență i-au așteptat pe americani, dar ei, comuniștii au ajuns să fie prieteni cu americanii, iar Ogoranu ar fi răspuns „să le fie rușine”! Securiștii i-au spus atunci în vara lui 1976, că el era un om liber până la urmă.
Ion Gavilă Ogoranu, muncitor și revoluționar
În fapt, Securitatea l-a reținut 6 luni pentru anchetă, apoi l-a eliberat. A lucrat ca muncitor la Miercurea Sibiului. Pe 23 decembrie 1989, a plecat la București, pentru a lupta la Revoluție. Din 1990, a studiat cele 11 000 pagini ale dosarului său de urmărit și și-a scris autobiografia „Brazii se frâng dar nu se îndoiesc”, apărută în 1993.
Ion Gavrilă Ogoranu s-a stins pe 1 mai 2006, la Galțiu, Sântimbru, Alba. În anul 2008, Fundația Ion Gavrilă Ogoranu a fost înființată pentru ca exemplul său, de cel mai longeviv membru al Rezistenței să nu fie uitat.