Parcul Cişmigiu, din buricul Bucureştiului, vechea oază de verdeaţă şi palavre dintr-un oraş prăfuit şi nervos.
Poposit în celebrul colţ al microbiş tilor, am ocazia să receptez vocea poporului. Pe banca unde mă aciuisem pitit după un ziar, doi inşi discutau aprins. Nu-i cunoşteam, dar după cum se sfădeau, am să-i denumesc Optimistul şi Pesimistul.
Optimistul zicea: „Ce meci dârz la Mioveni! Ce încleştare palpitantă! Ce deşertare de energie şi voinţă! Cât suspans! Ce demonstraţie de forţă şi măiestrie în evoluţia lui Iacob, atât de timid cu Arsenal şi atât de înfipt cu Mioveni!
Cât har în bagheta lui Pedrazzini, ca să pisezi un adversar fanatic în asemenea hal, pentru a-i smulge o victorie la el acasă, în ultimul minut!“. Pesimistul răspundea: „Vrăjeală! Coboară cu picioarele pe pământ!
Cunoscând moravurile fotbalului nostru şi generozitatea patronului stelist când e vorba să răsplătească ascensiunea formaţiei, eu zic că a fost un blat de mai mare dragul. Mioveniul nu e decât o anexă a Piteştiului. Echipa e relativ săracă, închinată mercenariatului, băieţilor le prinde bine o primă grasă, mai dolofană decât una legală după un meci pe bune.
Cum explici faptul că după ce oaspeţii au rămas în zece oameni, hop şi gazdele şi-au ciuntit efectivul după un fault inutil, ca să nu se tulbure regia spectacolului? Ca să nu mai vorbesc că la golul decisiv al Stelei, apărarea argeşeană s-a oprit ca la comandă, nemaiimplicându-se, în mod bizar.
Până şi arţagul de rigoare mi s-a părut doar obişnuitul fundal, la derută. Iar acest Pedrazzini, un tehnician obscur, nimerit la cârma celei mai titrate şi pretenţioase echipe din România, nici n-a catadicsit să vină la conferinţa de presă! Probabil, să nu izbucnească în râs!“.
Cu părerile zdruncinate, mai nedumerit decât sosisem, am hotărât să-i părăsesc şi să mă preumblu pe malul lacului, cufundat într-un romantism extras din peisaj şi stârnit de atitudinea superbă a majorităţii jucătorilor rapidişti, care şi-au îmbrăţişat cu patos antrenorul, dedicându-i victoria lor curată din meciul cu Farul. Depunându-şi pe tavă sufletul la picioarele lui. Când am ajuns acasă, am aflat că Bergodi fusese îndepărtat. Copos şi gaşca sa de refulaţi făcuseră pipi pe roţile Locomotivei.