Emanciparea Scornicestiului, localitatea natala a lui Ceausescu, nu era decat tot o ploconeala in fata stapanului.
Dar una concretizata, dincolo de grohaitul laudatorilor, de zgomotul cantecelor, de greata poeziilor dedicate.
Cochetul stadion din stanga Oltului era un component al cadoului national. Din moment ce exista, trebuia si populat. Asa s-a nascut o echipa ce a parcurs cu pasi uriasi, din abuz in abuz, drumul din categoriile satesti pana in prima divizie. Ajunsa in varf, era musai sa ramana acolo, sub vanturile prielnice ale intregii miscari fotbalistice.
Am asistat-o odata la un meci acasa cu Dinamo, concurenta traditionala a Stelei. Evident, Dinamo nu trebuia favorizata de arbitraj, cum se intampla adesea, pentru a nu se subrezi pozitia favoritei lui Valentin. Cum nici gazdele nu puteau fi compromise, s-a conceput o tactica abila.
Ca din intamplare, la aparitia arbitrilor de la vestiare, drumul li s-a intersectat cu Elena Barbulescu, sora dictatorului, insotita de nepoata Zoe. Ploiesteanul Adi Moroianu, seful brigazii, a tresarit. Matusa era grava. Nepoata, aparent neutra, zambind suav, s-a adresat conducatorului de joc: „Sper sa prestati un arbitraj obiectiv!”.
La pauza, o noua intalnire, tot ca din intamplare. „Felicitari! S-o tineti tot asa!”, a grait Zoe, gratificand o prestatie intr-adevar fara cusur. Vaduvita de un atu traditional, Dinamo a cedat. Localnicul Pena a ravasit, la un moment dat, pe un contraatac lung, toata formatia adversa, marcand golul victoriei.
Intr-o buna zi, FC Scornicesti si-a schimbat numele in FC Olt. Rebotezarea nu reprezenta nici pe departe un truc menit sa ascunda un exces. Povestea are o coloratura aproape simpatica. La vremea respectiva, circula dezinvolt prin fotbalul nostru un italian pe nume Zacchini. Un tip scundac, istet, cu relatii, care impresaria formatiile noastre in turnee de iarna, cununandu-le cu ravnitul „Il Calcio”.
La prima tentativa de a populariza echipa-minune, s-a lovit de denumirea ei. Avea sa spuna, in romaneasca lui comica: „Cum sa pun afisu cu FC Scornicesti, chind in italiana scorni inseamna basina. S-ar traduce FC Basinosu!”. Astfel ca s-a convenit schimbarea numelui.
Dupa ‘89, FC Olt a fost retrogradata automat in „B”, intr-un elan de desolidarizare cu trecutul. Pedeapsa s-a abatut si asupra conducerii, aruncata peste bord. Parca in mod simbolic, in noul staff a aparut un detinut politic, prefigurand despartirea de comunism. I se spunea Sergiu. Era un barbat trecut de prima tinerete, indesat, cu umeri largi si brate vanjoase.
Ca fost liberal, facuse puscarie grea. Mi-a povestit cum, nemaisuportand chinul anchetelor, a sarit intr-o zi la gatul tortionarului sau. In menghina care il sugruma, acesta a inceput sa horcaie. Tovarasii i-au sarit in ajutor, despresurandu-l anevoie. Miracol! Ca sa nu-si riste viata, nimeni nu l-a mai agresat. De unde se vede ca tiranilor le impune curajul oprimatilor. Nea Sergiu avea sa moara in Elvetia, la fiica sa, in leaganul unei civilizatii reale.
Astazi, cochetul stadion din Scornicesti e o ruina. Pare un cavou bombardat.