Ion Cristoiu, despre numirea lui Marga la şefia ICR: "I s-a dat un post ca pe vremea comunismului"

Jurnalistul Ion Cristoiu a catalogat drept inadmisibilă, în emisiunea "Ultimul cuvânt" de la postul B1TV, numirea lui Andrei Marga la şefia ICR în timp ce era plecat din ţară.

"La ICR mi se pare o iresponsabilitate să nu treacă Andrei Marga prin comisii. Argumentul principal al trecerii din subordinea preşedintelui în subordinea Senatului a fost faptul că ICR va fi mai bine administrat, că ICR nu a avut o politică culturală. Trecând în subordinea Senatului, Andrei Marga a fost ales managerul. Era normal să vină şi să prezinte acestei comisii de cultură proiectul managerial. Nu era normal să vină Marga şi să spună - eu vreau o Românie în care femeile au catrinţe sau o Românie unde femeile au minijupe, o Românie a lui Dracula sau a lui Decebal?. Cum să nu treacă prin comisie, mai ales că este în subordinea Senatului?. A fost trecut nici măcar să fie văzut la faţă. Ne punem întrebarea, dar acest om există?", a comentat jurnalistul.

Ion Cristoiu aminteşte de altă blestemăţie politicianistă din România, numirea de unor politicieni activi la instituţiile care au nevoie de manageri imparţiali.

"Bun, l-ai trecut la Senat, atunci să găsim un om de cultură care să nu fie legat de un partid. Andrei Marga este membru PNL şi chiar un politician activ. S-a văzut că i s-a dat un post ca pe vremea comunismului", a mai spus Ion Cristoiu.

"Probabil că românii nu au înţeles ce este cu acest Institut Cultural Român. Este o instituţie unde în frunte nu trebuie să fie Nicolae Iorga. Specificul acestei instituţii este următorul: cei care îl conduc trebuie să se priceapă la management cultural şi în cadrul acestuia, să se priceapă la managementul cultural în străinătate", a mai spus jurnalistul.